Petr Iliicev, reprezentantul misiunii ruse la ONU a povestit că Trump le-a spus ambasadorilor că soarta președintelui sirian, Bashar al-Assad, „nu este un obstacol” pentru a pune capăt conflictului. Președintele SUA, care îl numise pe Assad ”măcelar” a declarat că „nu este important dacă Assad rămâne sau pleacă. Sunt importante procesul politic, încetarea vărsării de sânge, a ostilităților. Soarta lui trebuie decisă de poporul sirian”.
Rusia, aliat al lui Assad, insistă de mult timp ca soarta președintelui sirian să fie decisă prin alegeri prevăzute în cadrul tranziției politice.
Matthew Rycroft, ambasadorul Marii Britanii la ONU, a spus că înțelege că politica lui Donald Trump în Siria este de a „pune capăt conflictului cât mai repede posibil” și că aceasta implică „discuții politice care conduc la o tranziție politică după care Al-Assad nu va mai fi la putere”.
Siria și Coreea de Nord au fost principalele teme de discuție între Donald Trump și reprezentanții Consiliului. Cu această ocazie, ambasadorii și-au exprimat îngrijorarea față de anunțata reducere a finanțării americane pentru Națiunile Unite.