Într-un mesaj pe Telegram, Tolstoi susține că Rusia trebuie să distrugă toată infrastructura Ucrainei, iar „apoi după victorie, vom reface totul”.
„Va trebui să ducem Ucraina în secolul 18”, a mai scris Tolstoi.
Atacurile ar trebui să fie „răspunsul”, a mai scris vicepreședintele Camerei inferioare a Parlamentului rus, fără să detalieze.
„Trebuie să ne unim și să începem. Și nu ne pese de Occident, pentru noi acum este mai important să ne mobilizăm în mintea poporului rus”, a adăugat Tolstoi.
Cum se vede podul Kerci din spațiu
Amploarea exploziei s-a văzut și din spațiu. Imaginile realizate din satelit arată fumul negru care a cuprins zona unde a avut loc explozia.
În urma exploziei de sâmbătă de pe podul Kerci, circulația a fost reluat, dar parțial. Oficialii proruși din peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014 au transmis că traficul rutier se desfășoară pe o singură bandă, iar mașinile trec podul la o distanță de aproximativ 10-15 minute.
Nu este clar cine stă în spatele exploziei, întrucât lovitura nu a fost revendicată oficial de nimeni. Surse din instituțiile ucrainene au declarat, sub anonimat, că în spatele incidentului se află SBU, serviciul secret al Ucrainei, în vreme ce un reprezentant al președintelui Zelenski a susținut că explozia a fost o consecință a unui conflict între forțele militare ruse și serviciile secrete ale Rusiei.
Kremlinul n-a dat încă o explicație concretă. Vladimir Putin a ordonat crearea unei comisii guvernamentale pentru a cerceta explozia.
Podul, inaugurat în 2018 de Putin după investiții de peste 3,6 miliarde de dolari, este o rută importantă pentru transportul echipamentelor militare ruseşti pentru armata rusă care luptă în Ucraina.
bozo76 • 10.10.2022, 05:48
Scoala LOL e in probleme. Asta e. Cum o dai cum o intorci elevii si profii trebuie sa citeasca. Ca pe vremuri. Lol. Asta e... Nu ai ce sa faci....
Jumbo • 09.10.2022, 11:31
Colonia SUA, personal a familiei Rotschild, merita adusa în sec 18. ***, coada de topor zelenski, merita sa fie plimbat într o cușcă, ca un trădător ce este, și toți copiii sa arunce în el cu oua, legume și fructe stricate. Dar pentru a face asta, stăpânii lui SUA și MB trebuie distruși primii
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.