Cei trei copii, o fetiță în vârstă de șapte ani și frații ei în vârstă de 5 și 6 ani, au fost lăsați în deșert de către mama lor. Nu aveau nimic asupra lor, însă, din fericire, au fost găsiți rapid de o altă persoană. Aceasta a dat peste ei după aproximativ 45 de minute și a alertat autoritățile.
Polițiștii au arestat-o pe Mary Bell, mama copiilor, în vârstă de 34 de ani, și pe iubitul acesteia, în vârstă de 29 de ani. Autoritățile au precizat că femeia a vrut să-i pedepsească pe copii, însă nu se știe însă pentru ce anume.
Copiii, care au scăpat nevătămați din această experiență teribilă, se află acum în grija statului.
NorthFoto