Inculpatul a fost cercetat penal și trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, nu de un procuror militar.
Dosarul său s-a aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești din 2018, iar la începutul acestui an, instanța s-a pronunțat în cauză: nouă ani şi nouă luni de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală asupra celor două fiice minore.
Judecătorii au decis și degradarea şi i-au interzis dreptul de a mai purta haina militară. În plus, l-au decăzut din drepturile părinteşti.
Sentința inițială a fost atacată cu apel, iar miercuri, 29 iulie, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești s-au pronunțat în cauză, majorând pedeapsa inițială, la 11 ani și 3 luni de închisoare.
Cele două fiice ale militarului, minore la data săvârșirii faptelor, au fost violate în repetate rânduri, una dintre ele chiar de șapte ori.
Constantin M. trebuie să plătească și o amendă penală de 4.000 de lei.