Cândva o organizație obscură a cărei existență era neconfirmată, grupul rus de mercenari Wagner, condus de oligarhul rus Evgheni Prigojin, a devenit vizibil anul trecut, când a început războiul din Ucraina. Luptătorii Wagner au fost implicați în cucerirea orașului Soledar, aflat la câțiva kilometri nord-est de Bahmut, și a zonelor din jurul acestuia.

Raportul ucrainean, datat decembrie 2022, concluzionează că Wagner reprezintă o amenințare unică pentru Ucraina, pentru că „moartea a mii de soldați Wagner nu contează pentru societatea rusă”.

„Grupurile de asalt nu se retrag fără comandă. Iar retragerea neautorizată a unei echipe sau fără a fi rănită se pedepsește cu execuția la fața locului”, se notează în raport.

Interceptările telefonice obținute de o sursă de informații ucrainene și ascultate de CNN indică, de asemenea, o atitudine nemiloasă a luptătorilor Wagner pe câmpul de luptă.

Într-una dintre întregistrări se aude un soldat vorbind despre un altul care a încercat să se predea ucrainenilor.

„Wagneriții l-au prins și l-au castrat”, spune soldatul. CNN nu a putut autentifica independent apelul, despre care se crede că a avut loc în luna noiembrie.

Luptătorii Wagner răniți sunt adesea lăsați pe câmpul de luptă ore întregi, potrivit evaluării ucrainene: „Infanteria de asalt nu are voie să transporte răniții de pe câmpul de luptă singură, deoarece sarcina ei principală este să continue asaltul până când obiectivul este atins. Dacă atacul eșuează, retragerea este permisă doar noaptea”.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Raportul sugerează că armata rusă ar putea chiar „să-și adapteze tactica” pentru a copia Wagner: „În loc de grupurile tactice de batalion clasice ale Forțelor Armate Ruse sunt propuse unități de asalt”. Aceasta ar fi o schimbare semnificativă a dependenței tradiționale a rușilor de unități mai mari, mecanizate.

Dronele de recunoaștere și echipamentele de comunicație, „elemente-cheie”

Raportul ucrainean spune că Wagner își desfășoară forțele în grupuri mobile de aproximativ 10-12 luptători. Folosesc grenade RPG, o armă care poată fi purtată pe umăr și care lansează rachete echipate cu un focos exploziv, dar și informațiile în timp real oferite de dronele de recunoaștere, „elementul-cheie”.

Un alt instrument de care dispun soldații Wagner este utilizarea echipamentelor de comunicații fabricate de Motorola, conform documentului. Producătorul american a declarat pentru CNN că a suspendat toate vânzările către Rusia și și-a închis operațiunile acolo.

Condamnații formează frecvent primul val într-un atac și în rândul lor se produc cele mai multe victime, până la 80%, potrivit oficialilor ucraineni.

Coordonarea dintre Wagner și armata rusă lipsește. Într-un alt apel interceptat, un soldat i-a spus tatălui său că unitatea sa a eliminat, din greșeală, un vehicul al companiei private.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Își procură arme din Coreea de Nord

Grupul pare capabil să obțină arme prin orice mijloace. Oficialii americani au declarat săptămâna trecută că Wagner și-a procurat armament din Coreea de Nord.

De asemenea, analiza ucraineană recunoaște că tacticile brutale ale companiei paramilitare Wagner „sunt cele mai eficiente, în condițiile în care trupele mobilizate care alcătuiesc majoritatea forțelor terestre sunt slab pregătite”.

Despre gruparea Wagner

Wagner este un antreprenor militar privat condus de oligarhul Evgheni Prigojin, 61 de ani, care a fost foarte vizibil în prima linie, în ultimele săptămâni ale războiului declanșat de Moscova în Ucraina și mereu gata să-și revendice meritele pentru avansurile rusești. 

După ani în şir în care negase acest lucru, Prigojin a recunoscut, anul trecut, în septembrie, că a fondat compania militară privată Wagner în 2014. Mercenarii grupului au fost acuzaţi că servesc interesele regimului lui Vladimir Putin în numeroase zone de conflict, de la Siria până la Ucraina, Africa şi America de Sud.

„Bucătarul lui Putin” a reacționat. duminică, la comparaţiile dintre el şi călugărul Rasputin, care l-a tratat pe fiul ultimului ţar rus de hemofilie, spunând că sarcina lui este să verse sângele inamicilor Rusiei, nu să oprească sângerarea.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Gruparea paramilitară este acuzată că a făcut turul închisorilor din Rusia pentru a recruta deținuți care să lupte pe frontul din Ucraina, în schimbul eliberării.

Pe 5 ianuarie, Prigojin a anunțat că membrii primului grup de deținuți recrutați pentru a fi trimiși pe frontul din Ucraina au încheiat contractul de șase luni și au fost grațiați. Dovezi ulterioare au arătat că acest grup includea persoane condamnate pentru crimă, tâlhărie, organizarea de bande criminale și producerea de amfetamine.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

ulrich   •   25.01.2023, 00:38

Asa, si? Ce mare scofala? Intotdeauna se vor gasi oameni suficient de nebuni sa omoare si sa se lase omorati. Doar de asta e in stare Rusia, o tara europeana? Sa se aseze alaturi de Isis, Al-Qaida si alti descreierati?

    vudejea   •   25.01.2023, 07:29

    ulrich   •  25.01.2023, 00:38

    Asa, si? Ce mare scofala? Intotdeauna se vor gasi oameni suficient de nebuni sa omoare si sa se lase omorati. Doar de asta e in stare Rusia, o tara europeana? Sa se aseze alaturi de Isis, Al-Qaida si alti descreierati?

    Asa-i razboiul, asa a fost dintodeauna cand nebunia si dorinta de a ucide inunda mintea acoperind bruma de educatie. Cauta pe net si gasesti fimari cum militari americani si britanici *** Cauta pe net si gasesti cati civili au murit in razboaiele lumii pe care o crezi tu civilizata-milioane ! Apropo, Al Quaida a fost infiintata de Sua , cu multi bani si know-how iar Isis e structura vechii armate irakiene trimisa acasa de Sua. De 30 ani, lumea civilizata refuza sa plece din Irak-ul ocupat militar! Palavrageala si spalatorie dar nu vulpea e smechera ci gaina e proasta...Unii stiu si inteleg iar altii papa gogosi, hap-hap la tot ce li se spune...Ai idee de atrocitatile comise de ucraineni asupra civililor ucraineni de etnie rusa, din 2014 incoace?Mii de oameni legati de stalpi pe strada si batuti la popoul gol, ca-s rusi? *** De manifestatiile naziste din Kiev in onoarea diviziei 14 Waffen SS ***? Razboiul asta nu trebuia sa inceapa daca UE era intradevar civilizat. Dar fiind vb despre rusi, inamicii militari ai Sua, ucrainenii au fost incurajati, indrumati, sprijiniti si invatati sa se poarte astfel, ca e vb despre rusi, nuh? ***

    Acest comentariu a fost moderat pentru: calomnie.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI