În soluția instanței, se notează că inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și o sentință de un an pentru vătămare corporală din culpă.

A fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an închisoare, adică 4 luni, rezultând în final o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Din pedeapsă se vor deduce șase luni – perioada reţinerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu.

De asemenea, ca pedeapsă complementară, șoferul i s-a interzis să conducă autovehicule vreme de 3 ani.

Decizia primei instanțe poate fi contestată cu apel.

Asigurătorul, obligat să plătească daune de 1,3 milioane de euro

Instanța a admis în parte acţiunile formulate de părţile civile şi va obliga asigurătorul la despăgubiri de peste 1.300.000 de euro.

Accidentul a avut loc pe 3 iulie 2021. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum maşina condusă de tânărul de 20 de ani intră cu viteză în refugiu, iar Denisa și Raul nu au mai avut timp să reacţioneze.

Tânăra a murit la spital, din cauza rănilor suferite, iar Raul, rănit grav, a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.

Imediat după accident, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a ieșit negativ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News