Judecătorii de la Curtea de Apel București au pronunțat, vineri, decizia definitivă în dosarul în care a fost implicat fostul primar Sorin Oprescu, dar și foști directori din Primăria București, precum și oameni de afaceri. Condamnările în acest dosar depășesc 63 de ani de închisoare pentru toți inculpații. O singură pedeapsă este cu suspendare, cea de 2 ani și 10 luni, primită de Ruxandra Petroi Avasiloae (fost director general la CCPBPB).
Cea mai mare pedeapsă în acest dosar i-a fost dată lui Bogdan Popa (fost director al CCPBPB şi, ulterior, al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane). Acesta a primit 11 ani și 6 luni închisoare. El a iniţiat şi a condus grupul infracţional din Primăria Capitalei.
În timpul urmăririi penale, el a colaborat cu organele de anchetă şi a devenit denunţător; în seara de 5 septembrie 2015, când i-a dus lui Oprescu mita în vila acestuia din Ciolpani, Popa avea tehnică de interceptare pe el.
Și Cristian Stanca, zis „Grenadă, șoferul lui Oprescu a fost condamnat definitiv la 7 ani și 2 luni de închisoare. Procurorii DNA susţin că Oprescu l-a introdus pe „Grenadă” în grupul infracțional ce acorda contracte din bani publici contra mitei, pentru a controla activitatea acestui grup.
Romeo Albu, zis „Romică”, cel l-a ajutat în repetate rânduri pe Bogdan Popa să ascundă, prin intermediul unei societăţi comerciale, adevărata proveniență a unor sume uriaşe de bani, a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
Toate pedepsele din dosar:
- Sorin Oprescu (fost primar al Capitalei) – 10 ani și 8 luni de închisoare
- Bogdan Popa (fost director al CCPBPB şi, ulterior, al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane) – 11 ani și 6 luni închisoare
- Cristian Stanca (zis „Grenadă”, fostul şofer al primarului Capitalei) – 7 ani și 2 luni închisoare
- Mircea Constantinescu (fost director al Direcției Economice din Primăria Capitalei) – 6 ani și 10 luni închisoare
- Ruxandra Petroi Avasiloae (fost director general la CCPBPB) – 2 ani şi 10 luni cu suspendare
- Florin Şupeală (zis „Sfântu”, fost director la CCPBPB) – 4 ani de închisoare
- Romeo Albu (zis „Romică”) – 6 ani de închisoare
- Ion Niţă (zis „Ochelaristu”) – 7 ani şi 10 luni de închisoare
- Claudiu Bengalici (zis „Ben”) – 6 ani şi 6 luni de închisoare
DNA spune că, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipalităţii.
Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu ar fi primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro