Eugen Nicolicea a explicat în cadrul comisiei juridice că proiectul care prevede trei zile de reducere a pedepselor nu ar avea efect, astfel că propune șase zile de reducere a pedepsei. Deputatul UDMR Marton Arpad a propus micşorarea cu 9 zile.
„A fost rezultatul unui calcul, pentru că la o zecime scădere de pedeapsă cum era până acum te duce tot la faza de eliberare condiţionată la două treimi şi acolo din una sau două amânări a fost eliminat tot câştigul pe care l-ai avut că ai stat în condiţii inumane şi am spus că legea practic nu are niciun efect şi mai bine să nu faci o astfel de lege. Pe de altă parte, mi s-a părut cam mare şi propunerea făcută de domnul Marton Arpad de nouă zile, adică o treime reducere pentru condiţii inumane. Şi eu am făcut o sugestie şi anume că poate să devină efectivă în jur de cinci, şase zile acordate pentru condiţii inumane, rămâne să stabilească comisia”, a spus Nicolicea. Discuţia în privinţa acestui proiect de lege se va relua luni în comisie.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a început încă de săptămâna trecută dezbaterea pe marginea proiectului privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În cadrul dezbaterilor, Eugen Nicolicea a propus să se facă o clasificare a penitenciarelor, în funcţie de condiţiile de detenţie, iar condamnaţii să nu mai primească reduceri de pedepse de la caz la caz, ci în mod automat toţi cei dintr-o clădire a unei închisori în care condiţiile sunt „inumane”.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost adoptat deja de Senat. Textul prevede reducerea a trei zile pentru o perioada de 30 de zile petrecută în condiţii de supraaglomerare – „spaţiu necorespunzător”.