Pedofilul racola numai băieți cu vârste între 13-14 ani, pe care îi exploata în țară sau străinătate, iar când aceștia deveneau majori, îi trimitea în Italia pentru activități de prostituție, au stabilit procurorii DIICOT în anchetă.
Bozdorog Florea Marius era urmărit de polițiști din anul 2017, autoritățile sesizându-se în urma unui control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei la Centrul de plasament “Speranţa” Reşiţa, potrivit bihon.ro.
Copiii au povestit că individul racola minori pe care îi exploata sexual în țară și în străinătate. „Din cercetările efectuate au rezultat indicii că minorii recrutați de către inculpat din acest centru erau exploatați în activități sexuale, iar după ce deveneau majori erau trimiși în Italia, unde erau folosiți în activități de prostituție, inculpatul fiind principalul beneficiar al foloaselor patrimoniale obținute din aceste activități”, arăta DIICOT în actul de sesizare al instanței.
Bozdorog Florea Marius a fost reținut pe 25 septembrie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu minor şi pornografie infantilă.
În timpul percheziției efectuate atunci la domiciliul inculpatului, Bozdorog Florea Marius a fost surprins în flagrant în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani, care provine dintr-o familie cu o situație materială precară.
Polițiștii au găsit camere de luat vederi amplasate într-o veioză si pe garnișul geamului, îndreptate asupra patului unde se întrețineau raporturile sexuale, activitate menită să ducă la realizarea de materiale pornografice cu minori, pentru distribuirea pe internet.
Mărturia unui băiat abuzat
Procurorii DIICOT au stabilit că pedofilul a racolat și doi minori din Budureasa, în vârstă de 13-14 ani. Unul dintre ei provenea dintr-o familie numeroasă, iar celălalt era crescut de bunici. Sub pretextul unui trai mai bun, acesta i-a ademenit pe minori să se mute cu el. „Mi-a propus să merg cu el, să mă crească, să-mi dea să mănânc şi să mă ajute să obţin permisul auto, să-mi cumpere maşină, adică să mă facă bărbat între bărbaţi”, a povestit Andrei (14 ani), conform rechizitoriului publicat de Adevărul.
Tot atunci, Bozdorog Florea Marius l-a ademenit și pe un prieten de-al minorului, Adrian (13 ani) tot din Budureasa. „În aceeaşi seară, Bozdorog i-a făcut o vizită, a cunoscut-o pe bunica minorului, de la care a aflat că nu are bani să-l întreţină astfel că inculpatul, în schimbul sumei de 1.500 lei pe care i-a oferit-o bunicii, a preluat şi transportat în locuinţa din Reşiţa pe ambii minori”, au precizat procurorii.
Tribunalul Caraș Severin l-a condamnat pe Bozdorog la 8 ani de închisoare cu executare, la sfârșitul lunii august, dar decizia nu e definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Timișoara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro