UPDATE
Purtătorul de cuvânt al Poliției Cluj-Napoca, Traian Morar, a declarat pentru Libertatea că poliția s-a autosesizat ca urmare a celor apărute în spațiul public, dar mama nu a venit la poliție să reclame cele întâmplate. Polițiștii fac în prezent verificări și au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire sexuală. Deocamdată nu există niciun indiciu legal, nicio probă, nu e conturată fapta. Mama care a scris pe Facebook despre cele întâmplate, dar și o altă femeie care a reclamat același lucru, vor fi audiate, a adăugat reprezentantul Poliției Cluj Napoca.
Ulterior apariției în presă a postării mamei din Cluj Napoca despre bărbatul care i-a ademenit fiul în autobuz cu 50 de lei, aceasta a revenit cu precizări.
Având în vedere că cercetările poliției sunt în curs de desfășurare, nu doresc să fac publice mai multe date decât cele de pe FB. Totodată, nu aș dori să mă expun pe mine și pe fiul meu mai mult decât am făcut-o deja. Dacă mesajul meu a ajuns la atâția oameni, sunt sigură că măcar o parte din ei vor acționa mai atent de acum încolo și vor vorbi cu copiii lor despre aceste lucruri.
Kallo Angela
O clujeancă a făcut publică povestea copilului ei pe
rețelele de socializare, potrivit monitorulcj.ro. Un bărbat l-ar fi momit cu 50
de lei ziua în amiaza mare, în centrul Clujului, în autobuz. Alți părinți trag
semnale de alarmă.
Kalló Angéla povestește cu groază cum băiatul ei a
fost abordat de un bărbat în toată firea chiar în autobuzul cu care se întorcea
de la școală.
Am cumpănit o vreme dacă să fac public ce s-a întâmplat cu noi de vreo 10 zile. Fiul meu de 12 ani a fost ademenit de un bărbat cu 50 de lei pe autobuz, în timp ce se întorcea acasă de la școală. Vorbim de Cluj, de ziua in amiaza mare, de una din cele mai aglomerate rute din oraș.
Kallo Angela
Mama a depus plângere la poliţie şi îi sfătuieşte pe
alţi părinţi să vorbească despre pericolele care îi pândesc pe cei mici, iar
clujenilor le cere să îi ajute pe copiii aflaţi în pericol.
„Fiul meu a procedat corect, nu a acceptat propunerea,
dar s-a speriat foarte tare, chiar dacă e cu aproape un cap mai înalt decât
mine… tipul este căutat și pus sub urmărire de către poliție.Vorbiți cu copiii
voștri despre asemenea lucruri deoarece orașul a devenit mult prea mare, suntem
mulți, de multe feluri. Tocmai categoria aceasta de vârstă este vizată,
deoarece încă nu au experiență de viață, dar își încearcă aripile, încearcă să
fie independenți. Dacă vedeți copii în pericol, ajutați-i. Haideți să avem
grijă de ei, să-i ajutăm! O mamă îngrijorată…”, a scris clujeanca, conform
sursei citate.
Pedofil recidivist eliberat după 30 de zile
La postarea ei, alți părinți au avut curaj să
povestească situațiile cu care s-au confruntat copiii lor.
„Îți înțeleg perfect îngrijorarea. Am trecut prin ea
acum 3 ani, într-o baie la un mall mare. Și eu am pus atunci chiar poze cu
nenorocitul. Angela dragă, sistemul nostru este groaznic. Groaznic. Pe
nenorocitul din cazul nostru, l-au prins chiar acolo poliția. A fost doar soția
cu băiatul meu și după urlete a intervenit poliția și l-au dus la secție. Un
recidivist. După 30 zile i-au dat drumul. Dacă eram și eu, și poate făceam ce
era poate firesc să faci unui asemenea animal, eu făceam pușcărie și el tot în
libertate era”, a povestit un clujean.
„În octombrie anul trecut, în jurul orei 18.30, stație Regionala, a oprit o mașină și șoferul îi spune fiului meu să urce că eu l-am trimis. Tocmai terminase școala și vorbisem recent cu el. I-a transmis individului că tocmai ce a vorbit cu mine și că va suna la poliție. A urcat în mașină și dus a fost. Ulterior am făcut și noi plângere la poliție. Din păcate există astfel de situații și în Cluj”, a spus un clujean.