Procurorii arată, în actele trimise deja pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti că perioada ianuarie – mai 2014, pedofilul norvegian ar fi abuzat trei minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, pentru ca ulterior să–i filmeze şi să vândă clipurile onaniştilor de pe internet. Totul a pornit pe 10 mai anul acesta, când un copil cu deficienţe de auz şi exprimare a fost găsit pe stradă, în plin centrul Capitalei, având asupra lui un telefon mobil pe al cărui display exista o fotografie cu un minor aflat în ipostaze cu conţinut sexual explicit.
Anchetatorii au stabilit că telefonul aparţinea norvegianului, care în noaptea respectivă l-a racolat pe minorul menţionat, împreună cu alţi trei minori, din Centrul Vechi, i-a dus în locuinţa sa, unde i-a filmat în ipostaze cu conţinut sexual explicit. Cu acea ocazie, inculpatul a întreţinut acte sexuale cu unul dintre minori. „Totodată, prin actul de sesizare se reţine că în ziua de 10.05.2014, în jurul orei 14.00, inculpatul, fiind oprit de către ofițeri de poliție în momentul în care se îndrepta către autoturismul personal, a încercat să se sustragă urmăririi penale, urcându-se în autoturism a blocat ușile pe interior și, deși a fost somat verbal să părăsească autoturismul, a demarat în viteză, aruncându-l peste capota mașinii pe unul din ofiţerii de poliţie, care se recomandase și îi prezentase inculpatului legitimația de serviciu. Tot cu această ocazie, inculpatul a lovit cu intenţie, în scop de intimidare, unul dintre cele două autoturisme ale poliției, cât și un alt autoturism aparținând unei persoane fizice, pe care le-a avariat, reușind să părăsească zona.”, spun procurorii de la „Crimă Organizată”.
Dosarul norvegianului a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, iar acesta riscă ani grei de închisoare.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!