În plângerea de 84 de pagini, adresată luna trecută agențiilor federale americane, Zatko, care înainte să lucreze la Twitter era un hacker cunoscut sub numele de „Mudge”, afirmă că Twitter a pretins în mod fals că are un plan de securitate solid. El spune că și-a avertizat colegii că jumătate din serverele companiei foloseau software neactualizat și vulnerabil.
În documentele transmise Congresului american, Peiter Zatko mai susține că Twitter folosește programe vulnerabile în faţa atacurilor informatice, acuzând mai mulți manageri că au încercat să muşamalizeze numeroase atacuri cibernetice atât faţă de autorităţi, cât şi faţă de Consiliul de Administraţie al companiei.
Fostul hacker mai susține că Twitter privilegiază creşterea numărului său de utilizatori în faţa combaterii spamurilor şi a conturilor false şi că mesajul în care directorul executiv al platformei, Parag Agrawal, asigura în luna mai că reţeaua de socializare face totul pentru a identifica şi elimina spamurile cât mai repede posibil este o minciună.
Denunțătorul mai spune că Twitter nu șterge în mod corespunzător datele utilizatorilor după ce aceștia își închid conturile – în unele cazuri, pentru că platforma „a pierdut urma informațiilor”.
În plus, acuză Zatko, Twitter nu are resursele necesare pentru a stabili numărul real de conturi false de pe platformă.
Denunțul vine în contextul în care compania de social media este implicată într-o bătălie juridică cu directorul executiv al Tesla, Elon Musk, după ce acesta a anunțat în luna iulie că renunță la acordul de cumpărare a platformei în valoare de 44 de miliarde de dolari, susținând că Twitter a încălcat contractul de achiziție.
Musk a acuzat Twitter că ascunde informații despre modul în care calculează procentul de conturi false de pe platformă. Procesul acestuia cu Twitter este programat să înceapă pe 17 octombrie.
Directorul companiei susține că plângerea este „O narațiune falsă, plină de inconsecvențe și inexactități”
Plângerea formulată de Zatko a fost depusă luna trecută la Comisia americană pentru valori mobiliare și burse (SEC) și la Departamentul de Justiție (DoJ), precum și la Comisia Federală pentru Comerț (FTC). Plângerea, care a fost publicată pentru prima dată de The Washington Post și CNN, a fost trimisă, de asemenea, comisiilor din Congresul american.
„Analizăm afirmațiile redactate care au fost publicate, dar din ceea ce am văzut până acum, este o narațiune falsă, plină de inconsecvențe și inexactități și prezentată fără un context important”, le-a spus angajaților Twitter directorul executiv al platformei, Parag Agrawal, informație confirmată ulterior de companie.
Unul dintre cei mai importanți republicani din Comisia Judiciară a Senatului, Chuck Grassley, a afirmat însă, într-o declarație postată pe Twitter, că plângerea depusă de Zatko ridică probleme serioase de securitate națională și de confidențialitate și că trebuie investigată.
„Luați o platformă tehnologică ce colectează cantități masive de date ale utilizatorilor, combinați-o cu ceea ce pare a fi o infrastructură de securitate incredibil de slabă, infuzați-o cu actori statali străini cu o agendă proprie și veți avea rețeta pentru dezastru”, a afirmat senatorul republican.
În urma informațiilor privind plângerea depusă de Zatko, acțiunile Twitter au scăzut cu 4%, la 41,10 dolari.
În ianuarie, Twitter a anunțat că Zatko nu mai este șeful departamentului său de securitate, la doi ani după ce a fost numit în această funcție.
John Tye, avocatul lui Zatko, a declarat că fostul hacker nu a luat legătura cu Elon Musk și și-a început acțiunea de denunțare înainte de a exista vreun indiciu privind achiziționarea Twitter de către miliardarul din Silicon Valley, potrivit CNN.
Foto: Profimedia Images