Primii pelerini au sosit deja la Iași. Printre primi care s-au așezat la coadă pentru a se închina la Sfânta Parascheva a fost un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din Focșani, dar și o femeie de 74 de ani din Piata Neamț.
Oamenii spun că au vrut să evite aglomerația care se va forma în zilele următoare. Au constatat că rândul la moaște era deja făcut, notează digi24.ro.
„120 de persoane suntem şi venim din comuna Stănişeşti a judeţului Bacău”, a spus o femeie, pentru sursa citată.
„Am vrut să ajungem, ne-am dorit să ajungem să ne rugăm pentru copii”, a explica o alta.
Cu toții spun că a devenit deja o tradiție să vină în pelerinaj, an de an, la Iași, de Sfânta Parascheva. Credincioșii au mărturisit că respectă cu sfințenie tradițiile de Sfânta Parascheva.
În curtea Mitropoliei din Iași e deja forfotă, deși, oficial, pelerinajul va începe marți.
„Aţi observant foarte bine, deja primele mii de pelerinii au poposit în Iaşi. Desigur, putem spune chiar de astăzi că am intrat în Sărbătorile oraşului şi cele religioase, şi cele laice”, a declarat, pentru sursa citată, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva 2017
Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza o serie de evenimente cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 10-15 octombrie.
Marți, de la 6:30, începe procesiunea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva care vor fi depuse pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare. Procesiunea va fi oficiată de PS Părinte Calinic Botoşăneanul.
De la ora 7.00 va începe sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu. Între orele 16.00 – 17.00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 21.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va începe slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Miercuri, de la ora 7.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași, preoții vor citi acatistul ,,Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, Ceasurile şi Sfânta Liturghie.
Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 21.00 va începe slujba de priveghere a ,,Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”.
Joi, între orele 7.00 – 12.00, se va citi acatistul ,,Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 19.00 va avea loc pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”.
Procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Mare Mucenic Tecla se va desfăşura pe bulevardele din centrul Iașiului. De la ora 21.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va începe slujba de priveghere a ,,Sfântului Apostol Andrei” – vecernia, litia și utrenia. Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Basileus.
Vineri, de la ora 7.00, va avea loc acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Va cânta Corul ,,Apostolii” de la Protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3.
Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, soborul de preoți va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 19.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va avea loc un concert al Corului Accapela.
Între orele 21.00 – 03.00 va avea loc slujba de priveghere a ,,Sfintei Cuvioase Parascheva” combinată cu a ,,Sfîntului Mare Mucenic Tecla” și Sfânta Liturghie, oficiată de PS Calinic Botoșăneanul. Va cânta Corul Basileus al Seminarului ,,Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Sâmbătă, de la ora 9.00, va începe Sfânta Liturghie arhierească, pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iași.
Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 18.00, la Primărie va avea loc Seara Valorilor. De la ora 21.00 se va săvârși slujba de priveghere a Învierii.
Duminică, începând cu ora 9.00, la Catedrala Mitropolitană vor avea loc miezonoptica, acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, preoții vor oficia paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar între 21.00 – 01.00 va avea loc slujba de priveghere a ,,Sfântului Mare Mucenic Tecla ”.
Pelerinaj de Sfinta Parascheva 2017. Concert Carlas Dreams, Whats Up, Alina Eremia, de Sărbătoarea Iașiului
Iașiul se pregătește de sărbătoare cu ocazia pelerinajului Sfintei Parascheva. Până duminică au loc mai multe evenimente organizate concomitent cu manifestarea religioasă.
Luni începe Sărbătoarea Vinului și se deschid Târgul de Blănuri și Târgul Meșteșugarilor. Concerte de muzică populară vor avea loc joi și vineri în cartierele Alexandru cel Bun şi Nicolina
Duminică, cu ocazia Sărbătorilor Iașiului, vor cânta pe esplanada Palatului Culturii Carlas Dreams, Whats Up, Alina Eremia, Keo, Gabriel Cotabita, Alexandra Ungureanu, dar și artisti locali, precum Rawanne.