„Mormântul” din gura de canal. Rudele eroilor retrăiesc durerea la locul în care a fost aruncată cenușa trupurilor furate de la morga din Timișoara. „Măcar să se mai liniștească morții până vor fi găsiți vinovații”

E aproape ora 9 dimineața în Gara de Nord. Revoluționarii din București îi așteaptă pe pelerinii care vin din “primul oraș eliberat de comunism”, Timișoara. Dumitru Mureșan are acum 64 de ani și e în linia întâi. A fost în linia întâi și la Revoluție. “Patru gloanțe am primit. Trei dintre ele mi-au spintecat burta”, povestește Dumitru.

De 22 de ani are grijă să îi onoreze pe timișorenii incinerați pe furiș de regimul comunist. “O coroană de flori și o lumânare, măcar să se mai liniștească morții până îi prind pe nenorociții care i-au omorât”, adaugă acesta.

„Ceaușescu a murit, eu am trăit”

Gloanțele l-au trimis într-o comă de trei săptămâni. Când s-a trezit, România era un stat democratic. “Ceaușescu a murit, eu am trăit”, povestește cu un zâmbet dulce-amar Dumitru Mureșan.

“Sunt în viață, sunt fericit. Am două fete măritate și trei nepoți frumoși foc”, continuă Dumitru. “Din păcate, am rămas cu sechele pe viață, de trei ori am încercat să mă sinucid. Acum sunt mai bine, dar nu cred că mă voi vindeca vreodată”.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Pe peronul gării, revoluționarii din București se îmbrățișează cu timișorenii ca niște prieteni vechi. Camarazi de arme. Printre ei și Mihaela Ferkel Șuteu. La 65 de ani, se deplasează în baston și a parcurs 10 ore cu trenul, dar în nici un caz nu ar renunța să vină la București ca să aprindă o lumânare pentru soțul ei. Ştefan Alexandru Ferkel Şuteu a fost omorât, la 43 de ani, de armată în Timișoara și incinerat la Crematoriul Cenușa.

„Dacă mai faci un pas, trag”

“Pe 17 decembrie au tras în Ștefan al meu, pe Calea Girocului. Când l-am lăsat la spitalul județean, era viu. A doua zi, când am vrut să îl văd, armata m-a amenințat cu mitraliera și mi-a spus că dacă mai fac un pas spre spital, trag”, își amintește Mihaela zilele negre ale orașului de pe malul Begăi.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Crăciunul lui 89 l-a petrecut ca o văduvă cu trei copii. Bănuia că Ștefan e mort, dar nu și-ar fi imaginat niciodată cum moartea i-a fost batjocorită.

Târziu a aflat că soțul a fost incinerat și aruncat în gura de canal din Popești-Leordeni, care urma să fie cunoscută drept “Castaforum”. 

Anul ăsta a mai primit o lovitură. Băiatul cel mic ar fi vrut să vină și el în pelerinaj, dar a murit. “Infarct miocardic, asta l-a omorât. La doar 32 de ani”, spune Mihaela cu ochii în lacrimi.

Autocarele pelerinilor se pun în mișcare. Un cortegiu trist, într-o zi cețoasă de decembrie. Prima oprire, Monumentul Eroilor Revoluției Române. Se depun coroane, se rostește o rugăciune scurtă. Urmează crematoriul și ceremonia de la gura de canal Castaforum.

Copiii și nepoții revoluționarilor

Matei are 9 ani și Oliver 8. Sunt veri și e primul lor pelerinaj la monumentul de la Popești-Leordeni. Întrebați de ce au venit, răspund că vor să știe ce s-a întâmplat cu bunica lor, Leontina Bânciu, care la 39 de ani a murit înainte să vadă căderea comunismului.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Mama lui Oliver, Ana-Maria Indeu, ne explică că e necesar „ca și cei mici să știe ce s-a întâmplat pentru ca țara să ajungă aici, dar și cum au luptat bunicii lor”. Bunicul, Ioan Bânciu, e acum vicepreședintele Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara.

Reporter: Nu v-a fost teamă că o să fie traumatizați copii dacă le povestiți despre ce i s-a întâmplat bunicii lor?
AMI: Nu! Am fost delicați când le-am povestit. În plus, ei sunt extrem de curioși și mai mult ei au tras de noi să le povestim. E o bucată de istorie importantă.

A doua oprire, Crematoriul Cenușa din Parcul Tineretului, deschis în 1925 și închis în 2002. Noi coroane de flori, rugăciuni și un fior care parcă străbate adunarea. Aici au fost transformate în scrum trupurile eroilor.

„Mormântul” din gura de canal

La trei ore de la plecare din Gara de Nord, pelerinii ajung în sfârșit la locul unde rămășițele umane ale celor dragi au fost aruncate la canal.

Timișorenii sunt așteptați de fanfara militară și de Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul. În fața Bisericii Suspendate din Popești-Leordeni, ridicată pentru a marca locul unde moartea a fost desacralizată de comuniști, se înșiră colivă, vin, preoți în straie strălucitoare, primarul localității și curioși. Solemnitatea de până acum se pierde în agitația organizării unui eveniment “ca la carte”.

Cu greu revoluționarii din Timișoara se strecoară prin mulțime pentru a ajunge la rândul de pietre funerare și a aprinde o lumânare. Se intonează imnul României, urmează declarații ale primarului, depuneri de coroane din partea președintelui Klaus Iohannis, din partea Camerei Deputaților, diverselor asociații și așa mai departe.

Ziua se încheie cu citirea unui fragment din poezia scrisă de Vasile Cercel, revoluționar de la Timișoara, în memoria eroilor aruncați în gura de canal.

„Iertare că-ndrăznesc să dau un semn de moarte,
Oricum nu pot să vorbesc pentru că sunt departe,
Aici nu am adresă, nu am nici casă, locuiesc într-o gură de canal,
Deși tristețea mă apasă și aș vrea să trăiesc la suprafață.
Condamnă-i Doamne, vreau să spun,
Pe cei ce ne-au ucis feciorii,
În nopțile dinspre Crăciun când nici nu se ivise zorii”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro