Înfiinţată în 2005, cu sediul în comuna Ulmi, judeţul Giurgiu, firma respectivă a avut, anul trecut, contracte cu Penitenciarul Rahova, cu Centrul de Transfuzie Sangvină a Municipiului Bucureşti, cu Institutul de Biologie Bucureşti, cu Institutul Naţional de Hematologie Tranfuzională, cu Penitenciarul Giurgiu, cu Penitenciarul Bucureşti Rahova, cu Ministerul Afacerilor Interne, cu teatrul din Giurgiu, cu spitalele din Oneşti, Comăneşti şi Râmnicu Sărat.

60.000 de euro, de la Sectorul 4

Cu Direcţia de Învăţământ a Primăriei Sectorului 4, compania deţinută de Constantin Agapie a încheiat două contracte, ambele prin cumpărare directă, în luna mai. Fiecare contract are valoarea de 28.364 de euro.

În anii precedenţi, SC Dezinsecţie şi Deratizare SRL a avut contracte cu CFR Călători SA, cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, cu spitale judeţene din Iaşi şi Ilfov, cu Teatrul Nottara, cu Protecţia Copilului Călăraşi, cu Şcoala Specială Nr. 4 din Bucureşti.

Autorizaţia de la DSP Bucureşti pentru firma giurgiuveană

Conform Termene.ro, firma din Giurgiu are 7 angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de euro, pe 2018. În ceea ce priveşte autorizaţiile deţinute de această firmă, SC Deratizare şi Dezinsecţie SRL a fost avizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, de Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de Primăria Capitalei.

SC Dezinsecţie şi Deratizare SRL afişează pe Internet o autorizaţie expirată de la Primăria Bucureşti

 
 

Urmărește-ne pe Google News