Penny Mordaunt, în vârstă de 49 de ani, a fost, în 2016, o susținătoare a campaniei în favoarea Brexitului, iar de atunci negociază acorduri comerciale. Ea a fost prima femeie din Regatul Unit care a devenit ministru al apărării, în mai 2019, însă a plecat din post în momentul în care Boris Johnson a ajuns la putere.
În prezent, Penny Mordaunt este secretar de stat pentru comerţ internaţional. Rezervistă în cadrul Marinei Regale britanice (Royal Navy), ea este considerată o bună oratoare.
Popularitatea i-a crescut recent în rândul conservatorilor şi este considerată o opţiune serioasă la şefia Guvernului britanic.
Sâmbătă, şi-au anunţat candidaturile Savid Javid, fost ministru al sănătăţii, Nadhim Zahawi, noul ministru de finanţe, precum şi Jeremy Hunt, fost ministru de externe şi al sănătății, care s-a confruntat cu Boris Johnson în 2019 în competiţia pentru conducerea Partidului Conservator.
În cursa pentru înlocuirea lui Boris Johnson s-au mai înscris până acum Rishi Sunak, Grant Shapps, Tom Tugendhat, Suella Braverman şi Kemi Badenoch.
Partidul Conservator aşteaptă încă intrarea în cursă a șefei diplomației britanice, Liz Truss.
Ministrul apărării, Ben Wallace, considerat unul dintre candidaţii favoriţi pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a anunţat sâmbătă că a luat decizia de a nu se prezenta în competiţia pentru şefia partidului şi a guvernului.
Foto: EPA