Sabia reprezintă autoritatea regelui și a devenit misiunea lui Mordaunt să o poarte la încoronarea Regelui Charles în calitatea ei de președintă al consiliului privat, un corp de consilieri ai suveranului care include politicieni și ofițeri de ceremonie aleși.
„Mă voi baza pe toată experiența mea în exerciții militare”, a spus Mordaunt înainte de ceremonie despre rolul pe care urma să-l joace, în condițiile în care sabia măsoara 1,2 metri și cântărește 3,6 kilograme.
Mordaunt a trebuit să țină lama în unghi drept față de corpul ei în timp ce a intrat în Westminster Abbey. De asemenea, în timpul ceremoniei, ea a oferit regelui Charles sabia mai ușoară a ofrandei, care face parte dintr-o colecție de obiecte sacre și seculare, ce simbolizează responsabilitățile monarhului.
Fiind prima femeie care a îndeplinit această funcție la o încoronare, Mordaunt a avut șansa de a-și pune amprenta asupra evenimentului. Ea a spus într-un interviu pentru Politico că „a simțit că nu este corect” să poarte rochia obișnuită de curte, negru cu auriu, a consiliului privat, purtată de marchizul de Salisbury când a îndeplinit același rol pentru Regina Elisabeta a II-a în 1953, și a vrut „să vină cu ceva care este modern, dar în același timp plin de simbolism”.
Mordaunt a comandat o rochie cusută cu motivele simbolice ale consiliului privat, care a fost adaptată și „feminizată” de atelierul de specialitate Hand and Lock, ai cărui angajați au lucrat peste program schimbând toate uniformele înainte de ceremonia de sâmbătă.
Regele Charles a supravegheat îndeaproape „toate aspectele legate de evenimentele din acest weekend”, a spus Mordaunt, pentru ca se asigura că încoronarea va decurge fără incidente.
Peste 2.000 de persoane au fost prezente sâmbătă la Westminster Abbey pentru a asista la ceremonia încoronării. Alte zeci de mii de persoane au fost prezente de-a lungul procesiunii spre Palatul Buckingham și au asistat la salutul regal care a încheiat programul public al zilei.