”Teoretic, pensiile speciale sunt acordate celor care au ocupații deosebite în societate. Practic, inovațiile legislative ale anului 2015 au fost reluate anul acesta împingând lucrurile intr-o zonă bizară: până şi şoferii şi femeile de serviciu de la Parlament sunt beneficiari ai pensiilor speciale de serviciu şi beneficiază de condiții de pensionare similare cu cele primite de magistrați: o pensie reprezintă 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, adică salariul brut, inclusiv sporurile, indemnizația de conducere, salariul de merit etc. Pe lângă toate acestea, funcționarii publici parlamentari incluzând șoferii, personalul de serviciu, ospătarii etc. beneficiază de pensie la 60 de ani, nu la 65 cum e în sistemul public”, a scris parlamentarul PNL, într-o postare pe Facebook.

Guvernul a adoptat, recent, o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010.

De asemenea, actul normativ prevede că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei. Guvernul preciza că niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării acestei OUG. Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.

Austria e gata să accepte intrarea României și Bulgariei în Schengen terestru: „La București și Sofia au pus deja șampania la rece”
Recomandări
Austria e gata să accepte intrarea României și Bulgariei în Schengen terestru: „La București și Sofia au pus deja șampania la rece”

Coaliția PSD-ALDE pregătește legea pensiilor, la revenirea parlamentarilor din vacanță

Coaliția PSD-ALDE pregătește, în toamnă, legea pensiilor, după legea salarizării unitare, care a intrat deja în vigoare.

„Trebuie să facem o nouă lege a pensiilor cu care vom veni în octombrie, nu e normal să ieşi în 2010 cu o pensie mai mare decât unul care iese în 2011, e o nebunie, un haos în sistem… după această lege a pensiilor va trebui ca fiecare pensie aflată în plată să fie recalculată, niciuna în jos…asta presupune un efort din partea funcţionarilor casei de pensii şi foarte multe modificări în administrarea caselor de pensii. Avem de gând ca în perioada următoare să facem o restructurare a ceea ce înseamnă activitatea din toate instituţiile care sunt în subordinea Ministerului Muncii, nu mă refer la faptul că va trebui să dăm oameni afară, dar va trebui să gândim altfel direcţiile respective”, a declarat recent ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la România TV.

Premierul Mihai Tudose dă asigurări că Guvernul nu se află în dificultate bugetară în cazul în care păstra mecanismul pensiilor.

„Anul ăsta era impactul de 7 miliarde, nu suntem nici pe departe în pericol (…) Avem bani de pensii, avem bani de salarii. Vorbim de nedreptatea în sine, de anormalitatea situaţiei. Că era impactul anul ăsta de 7 miliarde, că la anul era un impact de vreo 15 miliarde, nu asta e problema, banii erau, dar (…) îi dădeam pur şi simplu nedrept”, a mai afirmat Tudose, într-o intervenție la Antena 3.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Premierul anunța, recent, și că este posibil ca vârsta de pensionare să crească, curând. „Cu un an, doi”, a precizat Mihai Tudose într-un interviu pentru Agerpres.

Citește și: Scrisoarea unei învățătoare către ministrul Educației: „Ne puneţi beţe în roate şi ne martirizaţi prin toate acţiunile fără cap”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Prima reacție a Mihaelei Prigoană vine la o zi după moartea soțului ei.  Mulți au așteptat replica, mai ales după vestea despărțirii lor. Acum, a publicat un detaliu dureros
Viva.ro
Prima reacție a Mihaelei Prigoană vine la o zi după moartea soțului ei. Mulți au așteptat replica, mai ales după vestea despărțirii lor. Acum, a publicat un detaliu dureros
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Ele sunt cele 4 zodii care vor da lovitura până pe 27 noiembrie. Intră sub protecția astrelor și le așteaptă lucruri minunate
FANATIK.RO
Ele sunt cele 4 zodii care vor da lovitura până pe 27 noiembrie. Intră sub protecția astrelor și le așteaptă lucruri minunate
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Tânăr în comă după ce s-a înfipt cu motocicleta într-un stâlp, pe o șosea din Maramureş. Dezastrul a fost filmat
Observatornews.ro
Tânăr în comă după ce s-a înfipt cu motocicleta într-un stâlp, pe o șosea din Maramureş. Dezastrul a fost filmat
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI