„De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează! Am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice: nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată!”, a transmis Simona Bucura Oprescu pe Facebook.

„Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei. Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei”, a scris Simona Bucura Oprescu.

Anterior, ministrul Muncii anunțase că va crește și valoarea indemnizației de însoțitor pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate.

„Indemnizația de însoțitor primită de pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate va crește de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei. Această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate”, a anunțat Simona Bucura Oprescu.

Premierul Marcel Ciolacu a cerut de la Ministerul de Finanţe o simulare cu numărul pensionarilor care ar fi nevoiţi să plătească impozit, după ce pensiile le-au crescut peste pragul de 2.000 de lei, după recalculare. Simularea îi vizează şi pe vârstnicii care primeau vouchere sociale.

În urmă cu 4 zile, ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis că pensia nu scade şi pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News