Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din Compartimentul Proximitate au predat o scurtă, dar comprimată, lecţie de viaţă câtorva zeci de pensionari, pătură socială considerată a fi principala ţintă a infractorilor. Bătrânii au fost învăţaţi, precum copii, să nu deschidă uşa oricui, să nu-şi lase cheiele apartamentului pe mâinile cine-ştie-cărei persoane, să încuie cu atenţie uşile locuinţelor cu toate yalele din dotarea uşii şi să nu intre în jocul celor care se dau drept comis-voiajori şi le prezintă fel de fel de oferte, chipurile, avantajoase, de nerefuzat. Membrii Clubului Pensionarilor Orşova au primit pliante cu mesaje antivicitmă care vor fi distribuite în mai tot oraşul Orşova. Campania de prevenire a poliţiştilor mehedinţeni este cu atât mai utilă cu cât sărbătorile pascale se apropie, iar inventivitatea hoţilor va „coace”, cu siguranţă, noi metode de abordare a victimelor care sunt, în special, bătrânii.