„În ultima perioadă, nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, iar asociaţiile şi organizaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reunite sub egida Forumului Structurilor Asociative din SAOPSN, au iniţiat demersuri pentru organizarea unui protest de stradă, prin care să atragă atenţia public factorilor politici decidenţi asupra tergiversării discriminării legislative referitoare la regimul juridic al pensiilor militare de stat (reglementate prin Legea nr. 223/2015, cu modificările ulterioare)”, a transmis SNPPC, printr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, aceste nemulţumiri s-au acutizat după modificarea de anul trecut a Legii nr. 223/2015 şi adoptarea recentă a unui act normativ, prin care a fost majorat doar cuantumul gradului militar/profesional al cadrelor în activitate, exceptând de la acest drept şi pensionarii militari.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti. Ei reclamă „incoerenţa legislativă şi discriminarea”

„Pentru repararea acestei discriminări, SNPPC s-a adresat oficial comisiilor pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în luna aprilie a.c., solicitând adoptarea unui amendament legislativ pentru completarea şi modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care gradul militar/profesional al cadrelor în rezervă şi în retragere să fie actualizat permanent, în raport cu cuantumul cadrelor militare şi poliţiştilor în activitate (nu am susţinut din start amendamentul care făcea referire la actualizarea gradului rezerviştilor prin modificarea statutului cadrelor militare, pentru că acesta nu întrunea condiţiile de principiu privind legalitatea şi constituţionalitatea unei astfel de abordări a situaţiei în cauză)”, se mai arată în documentul citat.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Pensionarii militari, protest la Bucureşti. Ei reclamă „incoerenţa legislativă şi discriminarea”

Sindicaliştii anunţă un protest, pentru data de 9 mai.

„Dat fiind faptul că modificarea legislativă în discuţie încă este tergiversată, considerăm că protestul organizat de forumul SAOPSN, în data de 9 mai 2024, începând cu ora 12.00, în apropierea sediului MApN (pe trotuarul din faţa Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum reiese din protocolul semnat cu Primăria Capitalei), urmat de un marş către Camera Deputaţilor, este în concordanţă cu revendicarea legitimă a pensionarilor militari, revendicare susţinută şi de un comunicat oficial din data de 6 mai, al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI (ANCMRR)”, se mai arată în comunicatul de presă.

„Iresponsabil și inconștient”

De asemenea, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că se alătură protestului militarilor rezervişti organizat joi. 

„Poliţiştii de penitenciare şi militarii rezervişti cer eliminarea discriminărilor şi inechităţilor în ceea ce priveşte pensiile militare de stat şi rezolvarea problemelor din Armata română, situaţii nesecurizante care pun România pe radarul ţărilor vulnerabile la nivel internaţional. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor consideră că muşamalizarea problemelor recurente din armată (lipsă personal, dotări precare, deprofesionalizare) şi incapacitatea creării unui mecanism de pensii care să ţină permanent legătura cu costurile unei vieţi decente fac din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) principalul complice la slăbirea siguranţei şi apărării României în contextul geopolitic foarte fragil”, transmit sindicaliştii din penitenciare.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Pensionarii militari, protest la Bucureşti. Ei reclamă „incoerenţa legislativă şi discriminarea”

Preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu, îl acuză pe ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, pe care îl cataloghează „ca fiind iresponsabil şi inconştient, deoarece nu depune niciun fel de diligenţă pentru rezolvarea problemelor reale ale militarilor activi şi/sau rezervişti, situaţie alarmantă care face ca mii de militari să demisioneze anual, întrucât armata nu mai este un domeniu atractiv”. 

„În contextul menţinerii conflagraţiei de la graniţele României, sindicatele din penitenciare solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi prim-ministrului Marcel Ciolacu să intervină direct pentru rezolvarea inechităţilor privitoare la pensiile militare de stat, deoarece militarul rezervist a devenit Cenuşăreasa în povestea guvernării scrise de PSD şi PNL”, mai susţin sindicaliştii din penitenciare.

protest pensionari militari 1 FOTO Eli DriuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   10.05.2024, 01:35

Discriminarea este doctrina socialista. Faci grupuri, grupuri de victime si favorizati si ai spart uniatatea grupurilor. Faci ce vrei cu ei.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI