Primele transferuri urmează să aibă loc în câteva zile, iar următoarele în câteva săptămâni, a declarat miercuri un oficial american, citat sub acoperirea anonimatului. Potrivit acestuia, printre primii deținuți ce vor fi mutați va fi și Tariq Ba Odah, un bărbat yemenit care se află de nouă ani în greva foamei şi care a pierdut jumătate din greutatea sa corporală. El este hrănit cu forţa, printr-o sondă nazală.
37 de deţinuţi au primit permisiunea de a fi trimişi în ţările lor de origine sau în alte ţări, autorităţile declarând anterior că se aşteaptă ca aceștia să fie mutaţi până la sfârşitul verii.
În prezent, aproximativ 91 prizonieri sunt deținuți în închisoarea de la baza navală americană din Golful Guantanamo, Cuba. În ciuda rezistenței Congresului, a opoziției puternice din partea parlamentarilor republicani, dar și a unor democrați, Obama încearcă să închidă închisoarea înainte de a-și încheia mandatul în ianuarie.