Majorarea pensiilor le-a adus celor saraci o alta problema. Federatia Sindicatelor Pensionarilor sustine ca aceasta crestere a pensiilor ii va scoate pe multi batrani din grila de ajutoare de incalzire sau din cea a venitului minim garantat. Astfel, ce vor castiga pe o parte, din marirea pensiilor, vor pierde pe de alta parte, pentru ca nu vor mai lua bani din ajutoare sociale.

Potrivit unei analize difuzate de The Money Channel, daca Guvernul nu va hotari cresterea plafoanelor de venituri pentru acordarea acestor ajutoare, sute de mii de pensionari se vor trezi mai saraci cu cateva zeci, chiar sute de lei noi. In acest moment, orice persoana singura, care are un venit mai mic de 96 de lei beneficiaza de un ajutor social, iar daca e vorba despre  doua persoane, venitul minim pentru acordarea ajutorul este de 173 de lei. De asemenea, familiile cu venituri de pana in 125 de lei primesc subventie de 90% din costul incalzirii, iar procentul scade o data cu cresterea venitului, pana la o subventie de 10%, pentru cei care au venitul de 500 de lei.

Pierd cei cu pensie mica

Maria Marsan e o pensionara de 77 de ani. ‘Am o pensie de 150 de lei si cred ca-mi va creste cu pana in 10 lei. Nu iau ajutor social, insa primesc pentru caldura. Adica pentru 10 lei in plus sa pierd banii de incalzire?, ne-a spus suparata tanti Maria. Si are si de ce. Daca pensia ei va depasi 170 de lei cu doar un ban, se va incadra in alta grila de subventie si in loc de 80% va avea doar 70% compensata factura de incalzire.

Vor creste subventiile

Paul Pacuraru (foto), ministrul muncii, familiei si egalitatii de sanse, sustine ca Guvernul va lua in calcul marirea plafoanelor pentru care se acorda aceste ajutoare sociale. De asemenea, si subventiile pentru incalzire ar putea fi indexate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News