Are ceva mai mult de 5 ani, dar destinul l-a încercat cât pentru o viață, i-a așezat pe umerii firavi poveri greu de dus. Alexandru Haralambie Istrate, din București, a reușit, cu eforturi și chinuri inimaginabile, să țină piept sorții potrivnice și a învins o dată cancerul. Acum, precum tentaculele unei caracatițe flămânde, boala i-a cuprins iar trupul și l-a tras înapoi în coșmarul din care crezuse că scăpase. Viața lui Hari este, din nou, o balanță ce se înclină periculos, poate chiar ireversibil, în fața maladiei, iar șansa lui la viață este un tratament personalizat, gândit de medicii unei clinici din Paris. Pentru a spera la viață, Hari are nevoie de peste 1.000 de euro lunar doar pentru a ajunge la acele proceduri salvatoare.
„Dacă boala s-a extins și la cap, va fi îngrozitor…”
„În urma investigațiilor computerizate și ale testelor pe care le face regulat, copilașul nostru a fost declarat vindecat. Hari nu mai avea nici urmă de cancer în corp, așa ne-au spus medicii francezi de la Clinica Gustave Russy, din Paris. Totul mergea spre bine. A făcut chimio, tumora i-a fost extirpată odată cu rinichiul afectat. A trecut cu bine și peste autotransplantul cu celule stem recoltate de la el… Apoi, în luna martie a acestui an, a venit ca un trăsnet vestea că are metastaze la picioare și la mâna strângă, între umăr și cot…Există suspiciunea că ar fi ceva și la cap, dar încă nu e confirmată… Dacă boala s-a extins și la cap, situația va deveni extrem de gravă, va fi îngrozitor…”, ne-a spus Romeo Istrate, tatăl lui Hari, cum, în doar câteva luni, s-a schimbat radical starea de sănătate a fiului lui.
Hari, tratat în baza unui plan personalizat
Speranța la viață a băiețelului – a cărui tristă poveste și-a scris prima filă pe când avea 3 ani, atunci când a fost diagnosticat cu neuroblastom de gradul IV cu metastaze în măduva osoasă -, rămâne tratamentul pe care îl face în Franța. Unul personalizat, care a ieșit din standardele bolii ce l-a lovit din nou, atipic. Este vorba de terapii gândite special pentru el de medicii francezi care l-au îngrijit de când o tumoră mare cât o portocală i s-a format în spatele bazinului, sub rinichi. Hari primește citostaticele doar dacă nivelul analizelor este unul normal pentru situația grea în care se află. Nu o dată, medicii francezi de la Clinica Gustave Russy, din Paris, au fost nevoiți să amâne administrarea serurilor din cauza rezultatelor slabe ale analizelor de sânge.
Tratamentul de bază, decontat prin formulare europene
Procedurile de bază – chimioterapia, investigațiile computerizate și unele analize -, dar și spitalizarea sunt decontate prin formulare agreate de comunitatea medicală europeană. Sute de mii de euro înghițiți de perfuziile salvatoare. Există însă și multe alte cheltuieli – transport, cazare, mâncare, medicamente adjuvante recomandate fără rețetă -, ale căror costuri i-au cam adus la fundul sacului pe părinții copilașului aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România.
Copilul bolnav de cancer trebuie să ajungă la Paris o dată pe lună
Pentru că efortul financiar care implică deplasarea în Franța, o dată pe lună, este unul de lungă durată, părinții lui Hari – Adina, 31 de ani, și Romeo, 40 de ani – au mare nevoie de ajutorul semenilor pentru a nu ajunge în situația de a fi nevoiți să întrerupă tratamentul care îl ține în viață pe băiețel. Un singur drum la Paris – deplasare lunară care se poate întinde pe durata a zece zile de spitalizare, tratamente și investigații – scoate mai bine de 1.000 de euro din buzunarul bieților oameni care luptă din răsputeri pentru viața fiului lor.
„Să-i oferim lui Hari șansa la viață!”
„Ar fi crud, ar fi nedrept ca pentru o mie de euro să nu putem să îi oferim lui Hari șansa de a trăi. Mai ales că avem marele noroc ca tratamentele să fie decontate prin sistemul european medical. Altfel nu știu ce am fi făcut… E vorba de sume uriașe pentru noi, sute de mii de euro… Cheltuielile uriașe pe termen lung au făcut ca acum să avem nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet, al fundațiilor. Acea mie de euro necesară o dată pe lună pentru a ajunge în Franța a devenit o sumă mare, care ne depășește bugetul. Și asta pentru că drumurile la Clinica Gustave Russy, din Paris, nu sunt singurele cheltuieli necesare pentru a ne salva copilașul. De aceea, fac un apel la toți aceea care pot să o facă, să ne ajute să strângem banii, să continuăm astfel să-i oferim lui Hari șansa la viață”, este apelul tatălui lui Hari.
Cei care doresc să îl ajute pe Hari o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «HARI».
Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 8 ani la rubrica AJUTĂ COPIII