„Componentele de tăiere a salariilor din mediul privat sunt orele suplimentare, sporurile şi primele. Faţă de anul 2008, am observat pentru acest an o scădere medie cu 40% a volumului de ore suplimentare plătite, sumă destul de importantă din venitul salarial. Dar au fost şi luni în care scăderea a fost de 70%, în altele de 10%”, a declarat, pentru Gândul, Richardo Turcu, director WizSalary.

Potrivit experţilor în resurse umane, pe timp de criză, când companiile întâmpină dificultăţi financiare, aceste practici sunt normale şi operează la strategii de reducere a costurilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News