Motivul invocat de Oleg Burlacu, fostul apărător al lui Mario Iorgulescu, este faptul că acesta a fost ales să ocupe temporar funcția viceprimar la Primăria Sectorul 5.
Conform hotărârii publicate pe site-ul Primăriei Sectorului 5, decizia Consiliului Local a fost luată pe data de 14 iunie, cu o zi înainte de termenul anterior din procesul lui Mario Iorgulescu și în aceeași zi în care Burlacu a semnat contractul de apărător cu Gino Iorgulescu, tatăl inculpatului.
Și la acel termen, Burlacu ceruse o amânare. Motivul invocat atunci: avea nevoie de timp ca să studieze dosarul și să asigure o „apărare efectivă”.
La termenul din 15 iunie, el nu a menționat nimic despre conflictul de interese invocat astăzi, deși el exista și la acea dată.
Oleg Burlacu a anunțat astăzii în sala de judecată și numele noului avocat care îl va reprezenta pe Mario Iorgulescu: profesorul Dan Lupașcu. Fost judecător, acesta a fost și președinte al Tribunalului București și al Curții de Apel București, precum și secretar general al CSM.
Judecătoarea a admis amânarea procesului cu câteva ore, pentru ca Dan Lupașcu să poată ajunge în sala de judecată de la Curtea Supremă, unde pleda într-un alt dosar. Ședința se va relua miercuri, 22 iunie, de la ora 14:00.
Italienii refuză extrădarea
În septembrie 2019, imediat după accidentul mortal provocat de el, Mario Iorgulescu a fost transferat de către părinții lui în Italia. De atunci, a trecut prin patru clinici medicale, unde, conform documentelor medicale din dosarul aflat la Tribunalul Bucureşti, starea lui de sănătate s-a agravat progresiv.
Diagnosticele au evoluat, de la tulburări de somn şi sindrom de stres post-traumatic, până la leziuni cerebrale ce ar fi apărut înainte de producerea accidentului din septembrie 2019.
Pe 31 mai anul acesta, Curtea de Apel din Milano a respins cererea de extrădare a lui Mario Iorgulescu, deoarece starea lui psihică „este de natură să împiedice participarea conștientă la proces într-un mod ireversibil”, precizează magistrații italieni.
„Băiatul meu va rămâne internat, pentru că suferă de o boală ireversibilă”, a declarat, pentru Libertatea, Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
Dat în urmărire de 2 ani
Mario Gino Iorgulescu este dat în urmărire de Poliţia Română din mai 2020.
Pe numele lui au fost emise două mandate europene de arestare:
- primul, după ce, în mai 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă în dosarul de omor;
- al doilea, pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti.
Accidentul din 2019
În seara de 7 septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu a mers la o petrecere, într-o localitate de lângă Bucureşti. Acolo, a început să se certe la telefon cu fosta lui prietenă, iar în jurul orei 3:00 s-a urcat la volan și a plecat spre București.
Tânărul conducea o mașină primită cadoul de la tatăl său, un Aston Martin model DBS, care costase 300.000 de euro.
La intrarea în Capitală, având 143 km/h, după cum au stabilit anchetatorii, Iorgulescu Jr a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism. Acesta era condus de Daniel Vicol, care a murit pe loc, iar doi copii, de 4 luni, respectiv 7 ani, au rămas orfani de tată.
Rănit în accident, Iorgulescu a fost dus la Spitalul Elias, unde i-au fost recoltate probe biologice. Testele de specialitate au arătat că se afla sub influenţa cocainei şi avea o alcoolemie de 1,96 g/l, de peste două ori mai mare decât valoare de la care fapta e pedepsită de legea penală.
De ce a fost acuzat de omor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-a acuzat pe Mario Iorgulescu nu de ucidere din culpă (unde pedepsele se dau, de obicei, cu suspendare), ci de omor (pedepsit cu închisoarea de la 10 la 20 de ani), pentru că el, acuză procurorii, a ucis victima cu „intenţie indirectă”, fiind „indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut”.
În august 2020, procurorii au finalizat rechizitoriul, iar dosarul a ajuns în camera preliminară, unde judecătorii au verificat dacă ancheta penală a fost corectă. În decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a decis că procesul poate începe.
La primul termen al procesului, din 18 mai anul acesta, instanța a amânat judecarea cauzei, după ce Gino Iorgulescu, reprezentantul legal al inculpatului, a invocat lipsa de apărare.
La termenul următor, avocatul lui Mario Iorgulescu a solicitat o nouă amânare, invocând că a fost angajat cu doar 24 de ore în urmă și nu a avut timp să studieze dosarul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro