Șeful Ceceniei a anunțat duminică formarea a încă patru batalioane Ahmat, toate compuse din voluntari. „Prieteni, foarte curând vor fi formate patru batalioane militare North-Akhmat, South-Akhmat, Vest-Akhmat și Vostok-Akhmat, cu un număr impresionant de personal în Republica Cecenă. Contingentul militar va include doar ceceni. Ei vor completa componența trupelor Ministerului rus al Apărării”, a scris Kadîrov pe contul de Telegram.

„Dorința de a forma noi batalioane cu personal complet echipat este justificată de o stare de spirit extrem de patriotică în rândul tinerilor din regiune. Numărul persoanelor care doresc să apere patria este în creștere exponențială, iar misiunea noastră este să le oferim o astfel de oportunitate”, a completat șeful Ceceniei.

De la sfârșitul lunii februarie, militarii din Republica Cecenă participă la invazia Ucrainei, care în Rusia e numită „o operațiune militară specială”. Kadîrov a spus că aceștia sunt implicați în cele mai fierbinți puncte ale operațiunii. La mijlocul lunii martie, a spus el, 1.000 de voluntari au plecat în Ucraina. La începutul lunii aprilie, a anunțat din nou trimiterea a încă o mie de oameni, iar în mai a vorbit despre alți 600 de voluntari.

La începutul lunii mai, Kadîrov a publicat un videoclip despre trimiterea de luptători în Ucraina, în care se anunța că voluntarii au fost plătiți integral pentru călătorie, cazare și uniforme. Ei au fost, de asemenea, instruiți de instructori profesioniști de la Universitatea Rusă Spetsnaz din Gudermes. Voluntarii primesc 300.000 de ruble (5.700 de dolari) în ziua plecării, iar apoi 53 de dolari zilnic, de la Ministerul rus al Apărării.

În urmă cu aproape două săptămâni, șeful Ceceniei a anunțat că voluntarii care s-au întors din Ucraina cer să meargă din nou acolo și să ia parte la ostilități, pentru a „pune capăt situației cu cei care poluează fața pământului” (ucrainenii – n.red.).

Pe 25 iunie, Kadîrov a postat imagini video de pe aeroportul din Groznîi din momentul în care câteva sute de militari se îmbarcau într-un avion, iar șeful cecen a anunțat că e vorba despre noi voluntari care pleacă să lupte în Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News