Şeful statului spune că relaxarea restricţiilor se va face în raport cu ţările unde numărul de cazuri de coronavirus este în scădere.
Lucrurile vor fi mai relaxate în relația cu statele unde numărul de noi îmbolnăviri este mic – mai exact, unde numărul de îmbolnăviri, în ultimele 14 zile, este sub 5 cazuri la un milion de locuitori în fiecare sau în media ultimelor 14 zile.
Președintele Klaus Iohannis:
Preşedintele a precizat că sunt ţări faţă de care aceste măsuri nu vor fi relaxate. El a menţionat că, deocamdată, la acest criteriu obiectiv nu se încadrează statele unde sunt mulți români, pentru că acestea au în continuare multe cazuri noi de coronavirus.
Nu se califică la relaxare Italia, Spania, Franța, Belgia, Suedia, Olanda. În acest sens, însă, având un criteriu obiectiv, vom urmări cu mare atenție comunicările de la nivelul Uniunii Europene și, acolo unde lucrurile se schimbă în sensul bun, vom reacționa imediat și noi.
Klaus Iohannis:
Anterior, surse oficiale precizau, pentru Libertatea, că este posibil ca, din 15 iunie, să se ridice obligativitatea intrării în izolare la domiciliu pentru românii care revin din ţări precum Bulgaria sau Grecia.
Președintele a anunțat și că starea de alertă se prelungește, dar și care vor fi noile măsuri de relaxare din 15 iunie, indicând printre ele redeschiderea mall-urile, a sălilor de fitness, a grădinițelor private și a piscinelor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro