Uimit să vadă oameni după atâta timp de singurătate, soldatul, pe atunci în vârstă de 57 de ani, a crezut că este în pericol şi a încercat să ia puşca unuia dintre vânători, însă, slăbit de dieta săracă pe care a urmat-o timp de 28 de ani, a fost doborât imediat de cei doi bărbaţi. Dueñas şi De Gracia au crezut iniţial că Yokoi este localnic, apoi, când au realizat că nu e vorba de un băştinaş, au decis să-l scoată din junglă. “S-a panicat când i-a văzut. A crezut că îl vor lua prizonier de război şi acest lucru era cea mai mare ruşine pentru un soldat japonez şi pentru familia lui”, a declarat Omi Hatashin, nepotul lui Yokoi, la scurt timp după ce cazul bizar a ieşit la iveală.

Hatashin a petrecut câţiva ani scriind povestea dramatică a unchiului său, bazată pe declaraţiile acestuia, dar şi pe testimonialele bărbaţilor care l-au găsit. Cartea, intitulată “Private Yokois War and Life on Guam, 1944-1972” (n.r. – Războiul şi viaţa soldatului Yokoi în Guam), a fost tradusă şi în engleză în 2009 şi a devenit rapid bestseller.

“Sunt foarte mândru de el. Era o persoană foarte ruşinoasă şi liniştită, dar cu o prezenţă puternică”, a mai declarat Hatashin într-un interviu pentru BBC News, în 2012. Întreaga poveste a lui Yokoi a început în 1941, când s-a înrolat în Armata Imperială japoneză şi a fost trimis în Guam în acelaşi an, după ce forţele armate americane au lansat o ofensivă împotriva japonezilor în Pacific. Lupta a fost acerbă, victime au fost numeroase de ambele părţi, însă în 1944, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în momentul în care forţele americane au recucerit insula, Shoichi Yokoi a dezertat. El s-a ascuns şi a reuşit să evite astfel prizonieratul. “A avut mare grijă să nu fie descoperit, stergân-du-şi urmele şi mergând prin tufişuri”, a povestit Hatashin.

S-a hrănit cu şobolani şi şerpi

Yokoi s-a afundat din ce în ce mai mult în junglă de teama soldaţilor americani şi timp de 28 de ani a stat ascuns într-un adăpost subteran, pe care l-a săpat singur şi l-a asigurat cu trunchiuri de bambus. Se temea să iasă la suprafaţă, pentru că nu ştia dacă războiul se terminase sau nu. Toată perioada, s-a hrănit cu broaşte, şobolani, şerpi, peşti şi cu fructele pe care le găsea în junglă, iar haine şi încălţăminte şi-a făcut din plantele care creşteau în zonă.

Nu s-a adaptat la viaţa modernă

Japonezul nu s-a simţit în largul său când a luat contact cu societatea modernă, deşi a fost considerat un erou şi a fost rugat să dea interviuri şi să ţină speech-uri în universităţi şi şcoli din întreaga ţară.

“Este foarte jenant că m-am întors în viaţă”, a spus el. Deloc impresionat de dezvoltarea ţării după război şi nereuşind să se adapteze, Yokoi a devenit tot mai nostalgic, pe măsură ce a îmbătrânit. S-a întors de mai multe ori în Guam până să moară, la 82 de ani, în 1997. A fost îngropat în cimitirul din Nagoya, lângă mama sa, care a decedat în absenţa lui, în 1955.

Hiroo Onoda primise ordin să nu se predea

Hiroo Onoda (foto jos), considerat ultimul soldat japonez care a refuzat să se predea la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, are o poveste de viaţă trasă la indigo după cea a lui Shoichi Yokoi.

Hiroo, ofiţer de informaţii specializat în tehnici de gherilă, a petrecut 30 de ani ascuns în junglă, deoarece nu a crezut că războiul s-a terminat. El a primit în 1944 ordin să nu se predea până la sosirea întăririlor. A stat ascuns în jungla de pe insula filipineză Lubang, unde s-a hrănit în special cu nuci de cocos, până în anul 1974, când a fost convins de fostul său comandant să revină în Japonia.

Întors în ţara natală, a fost primit ca un erou, la fel ca Yokoi cu doi ani înaintea lui, dar nu a agreat niciodată notorietatea nou-căpătată şi a-ncercat să se ţină departe de mass-media. La insistenţele admiratorilor săi, Onoda a acceptat totuşi să-şi scrie autobiografia, iar cartea “Nu mă predau: Războiul meu de 30 ani” a devenit imediat un bestseller în Japonia.

Cu toate acestea, Onoda era mereu trist, conform apropiaţilor. În opinia sa, Japonia anilor 70 nu era decât o copie palidă a nobilului imperiu în care crescuse. Era profund afectat să vadă cum valorile tradiţionale japoneze pierd treptat teren în faţa modernismului şi a tăvălugului globalizării. A murit în 2014, la 91 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News