Au fost două luni de foc în instanţe
Judecătorii ar trebui să uite rapid ultimele două luni ale acestui an, perioadă în care se poate consemna un record al eliberărilor din arest sau al achitărilor pe bandă rulantă.
Magistraţii au pus batista pe ţambal în cazul a nouă mari procese ori anchete, dosare de corupţie care “au bubuit” şi în presa internaţională. Majoritatea acuzaţilor sunt acum liberi sau au primit sentinţe favorabile şi pot spune cu mâna pe inimă, în timp ce-şi sorb vinul fiert, sub brăduţul de Crăciun: “Justiţia şi-a făcut datoria”.
Sile Cămătaru, eliberat condiţionat
Arestat şi condamnat în 2004 la 13 ani de puşcărie pentru cămătărie, şantaj, proxenetism şi alte infracţiuni comise cu violenţă, Sile Cămătaru a adulmecat aerul libertăţii la începutul acestei săptămâni. El a fost eliberat de judecătorii Tribunalului Bucureşti, care au considerat că perioada de 7 ani petrecută de interlop în spatele gratiilor este de ajuns pentru ca acesta să înţeleagă că legea trebuie respectată. În 3 mai 2004, Sile a fost arestat pentru mai multe tâlhării, sechestrare de persoane şi asociere cu alţi indivizi pentru comitere de infracţiuni. Potrivit procurorilor, în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2003, Sile Cămătaru, împreună cu Silviu Dudiţă, Florin Grigore, Ion Lungu, Adrian Panduru, Laurenţiu Roman şi Irina Elena Cerga, toţi făcând parte dintr-un grup organizat, i-au furat lui Shaul Peleg bijuteriile, ceasul, medicamentele, 13.000 de dolari şi 20 de milioane de lei vechi. Sile are acum un nou dosar, în care este acuzat că a coordonat din închisoare o grupare de cămătari.
Vasile Avram, judecat în libertate
Pentru că ar fi luat mită 19.000 de euro de la Sorin Ţerbea, finanţator la FCM Târgu Mureş, Vasile Avram, fostul şef al arbitrilor, a stat în arest aproape două luni, din 25 septembrie până în 21 noiembrie. Chiar dacă e liber, el a fost trimis în judecată, aşa că e obligat să se prezinte periodic în faţa magistraţilor care îi vor decide soarta. După ce a ieşit din arest, Avram şi-a exprimat intenţiade a reveni în cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Daniel Corogeanu, preotul de la Tanacu, eliberat
A şocat întreaga ţară prin modul în care, spunea el, a încercat să o scape pe o măicuţă de diavolul ce o poseda. A ţinut-o trei zile răstignită pe o cruce, fără apă şi fără mâncare, iar în final, femeia a murit. După un proces care s-a judecat destul de repede, pentru aşa-zisul ritual de exorcizare, fostul preot Daniel Corogeanu de la Mănăstirea Tanacu a fost condamnat la 6 ani de puşcărie. După ce a ispăşit două treimi din pedeapsă, judecătorii Curţii Supreme au fost blânzi şi l-au eliberat la sfârşitul lunii trecute.
Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, eliberaţi
Considerat principalul beneficiar al banilor de la megaescrocheria Fondului Naţional de Investiţii, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu se bucură în continuare de libertate, deşi anul acesta procurorii au încercat să-l “agaţe” de două ori. Iniţial, l-au acuzat că l-a susţinut cu bani pe fugarul Nicolae Popa, care între timp a fost adus în România din Indonezia, şi a doua oară, în dosarul privind devalizarea Petromservice cu multe milioane de euro. De fiecare dată, atât el, cât şi sindicalistul Liviu Luca, amicul său de-o viaţă, au fost norocoşi şi au reuşit să-i convingă pe magistraţi să îi elibereze.
Adrian Năstase, găsit nevinovat
Unul dintre cele mai mari dosare de corupţie din România, celebrul “Mătuşa Tamara”, care avea ca personaj principal pe fostul prim-ministru Adrian Năstase, a fost închis de judecătorii Curţii Supreme după patru ani de discuţii. Deşi procurorii spuneau că Năstase l-ar fi numit pe Ioan Melinescu şef la Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor pentru că ar fi făcut dispărut un dosar în care se cerceta apariţia din senin a sumei de 400.000 de dolari în contul soţiei politicianului, acesta a fost declarat nevinovat, însă decizia nu e definitivă. Agenţia Reuters a notat că achitarea lui Adrian Năstase ridică întrebări cu privire la angajamentul de luptă împotriva corupţiei în România.
Dan Ilie Morega şi Paul Păcuraru au fost achitaţi
Acuzaţi că în iunie 2007 au făcut afaceri necurate, fostul ministru al muncii Paul Păcuraru şi Dan Ilie Morega au fost declaraţi nevinovaţi de judecătorii Curţii Supreme. Procurorii susţineau că Morega i-ar fi promis lui Păcuraru, în calitate de membru al Adunării Generale a Acţionarilor la Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, că-l va ajuta pe fiul său să obţină contracte cu respectivele societăţi. În schimb, ministrul ar fi urmat să numească şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj pe cineva apropiat lui Morega.
Florentin Pandele nu a dat ilegal autorizaţii
Judecat într-un dosar în care a fost acuzat că în anul 2007 a eliberat ilegal autorizaţii de construcţie în orăşelul pe care îl conduce, Florentin Pandele, primarul din Voluntari, Ilfov, a fost achitat în urmă cu două zile. Judecătorii Curţii Supreme au decis că edilul este nevinovat, însă hotărârea nu e definitivă.
Laurenţiu Mironescu e judecat în libertate
Acuzat că ar fi condus o reţea de infractori ce-şi făcea veacul în zona portului Constanţa, Laurenţiu Mironescu, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, a stat două luni în arest. A fost eliberat de judecătorii Curţii Supreme la sfârşitul lunii iunie, iar de atunci se prezintă în faţa judecătorilor care vor decide dacă îl vor condamna sau nu pentru corupţie.
Mario Balint, lăsat liber de judecători
Mario Balint, fiul celebrului şi temutului Sile Cămătaru, face şi el obiectul unei anchete a oamenilor legii. La începutul acestei luni, el a fost reţinut sub acuzaţia de cămătărie, într-un dosar în care este implicat şi un elev de 18 ani de la Liceul Jean Monnet din Capitală. Procurorii, care susţin că reţeaua condusă de Mario Balint era de fapt coordonată din spatele gratiilor chiar de Sile Cămătaru, au cerut emiterea unui mandat de arestare pe numele tânărului, însă judecătorii de la sectorul 4 l-au lăsat liber. Soarta lui este însă în mâinile magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, care azi, după recurs, vor decide dacă îl aruncă pe Mario după gratii sau nu.
Traian Băsescu, despre achitările pe bandă rulantă:
«Avem probleme şi la procurori»
Traian Băsescu a declarat, ieri, la Radio România, că judecarea proceselor de mare corupţie este un lucru bun, însă modul în care s-au finalizat multe dintre marile dosare de corupţie arată că sistemul de justiţie are probleme. “Faptul că se judecă procesele este un lucru bun, însă faptul că multe dosare prezentate cu tam-tam s-au finalizat cu achitări şi cu suspendări la executare sau cu procurori care, de unde când au trimis dosarul mâncau pământ şi când au fost în faţa judecătorilor nu ştiau cum să ceară mai repede o sancţiune cu suspendare, dându-şi seama că dosarul nu ţine, arată că avem probleme nu numai la judecători, ci şi la procurori”, a spus preşedintele.
Pentru amărâţi, legea s-a aplicat «ca la carte»
Dacă pentru nume importante de pe scena politică sau socială justiţia a arătat clemenţă, pentru mai mulţi bătrâni judecătorii au aplicat legea “ca la carte”.
- Vasile Chira a devenit, în iulie 2009, cel mai în vârstă deţinut din Penitenciarul Botoşani. Bătrânul, care atunci avea 82 de ani, a fost încarcerat pentru că a refuzat să cedeze o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi de teren. El a fost eliberat după patru luni de puşcărie.
- Deşi avea acasă nouă copii, Dalia Stoica, o femeia de 37 de ani, din Olt, a fost încarcerată în 2001 pentru că în 1998 a furat fier vechi. Ea a fost eliberată abia în vara anului 2009, când Traian Băsescu i-a semnat graţierea din motive umanitare.
- Marişca Chiş, o femeie de 57 de ani, din localitatea Săliştea de Sus, judeţul Maramureş, a fost condamnată în toamna lui 2008 la şapte luni de închisoare pentru că, de supărare că a pierdut procesul cu un vecin pentru o bucată de teren, a smuls din pământ ţăruşii bătuţi de executorul judecătoresc. Ea a fost graţiată în 2009.
- Traian Băsescu a graţiat-o în 2008 şi pe Irina Maria Lungu, din satul bistriţean Dumitra. Irina, mamă a 6 copii minori, cu vârste cuprinse atunci între 3 ani şi 16 ani, fusese condamnată la un an de închisoare pentru că furase un săculeţ cu cartofi.