Este pentru prima dată în ultimii 216 ani când catedrala, veche de opt secole, va rămâne în tăcere în noaptea de Crăciun: nu va avea loc nicio ceremonie şi nicio procesiune în perimetrul monumentului.
Liturghia de Crăciun va fi celebrată la miezul nopţii de rectorul catedralei, monseniorul Patrick Chauvet, în biserica Saint-Germain lAuxerrois, vis-a-vis de muzeul Luvru.
Macaraua instalată acum va trebui să ducă la
îndeplinire, începând cu luna februarie, cea mai delicată operaţiune din tot
acest şantier gigantic de reconstrucţie şi anume demontarea bucată cu bucată a
celor 10.000 de tuburi metalice – 250 de tone în total – care s-au lipit unele
de altele în urma incendiului din 15 aprilie.
O operaţiunea care va dura mai multe luni şi care trebuie pregătită din timp având în vedere complexitatea sa.
Eşafodajul deformat, fragilizat, asemenea unui gigantice pânze de păianjen ameninţă stabilitatea boltei şi echilibrul catedralei.
Această bijuterie a artei gotice este încă, la şapte luni după incendiu, în stare de ”urgenţă absolută”.
Potrivit promisiunii făcute de preşedintele Emmanuel
Macron de a finaliza reconstrucţia Notre-Dame în cinci ani, munca nu va fi
oprită pe timpul vacanţei de sfârşit de an: chiar dacă unele operaţiuni vor fi
sistate, altele vor continua, potrivit generalului Jean-Louis Georgelin, însărcinat
cu supervizarea lucrărilor.
Incendiul care a devastat catedrala Notre-Dame a dat
naştere unei mobilizări extraordinare în Franţa şi în lume: 922 de milioane de
euro în donaţii şi promisiuni de donaţii au fost confirmate, un total de
320.000 de donaţii.