Charles deține un număr mare de proprietăți în întreaga lume, iar una dintre cel mai puțin cunoscute este „Casa albastră”, pe care a cumpărat-o în 2006 în România, după ce a vizitat țara noastră și a fost fermecat de zonele rurale, potrivit La Nacion.

„Casa albastră” din Viscri, județul Brașov, a fost cumpărată de Charles în anul 2006

Prințul de Wales a venit pentru prima oară în România în 1998 și s-a îndrăgostit de peisajele de aici și de satele românești. Opt ani mai târziu, când a apărut o oportunitate imobiliară, nu a stat pe gânduri: fiul reginei Elisabeta a II-a a cumpărat o casă în Viscri, un mic sat din Transilvania.

Vedere exterioară parțială a casei viitorului rege al Marii Britanii, Charles, în Viscri, 31 mai 2018. Foto Profimedia

Imobilul este cunoscut sub numele de „Casa albastră”, datorită culorii pereților săi exteriori. La prima vedere, nu pare a fi genul de proprietate de care ar fi interesat un chip regal, cu toate acestea, casa are spații mari, care au fost refăcute pentru a răspunde cerințelor noului proprietar.

Charles a vizitat „Casa Albastră” din România, pe 31 mai, 2017. (foto EPA)

„Casa albastră” care are șapte camere duble cu baie, o sufragerie, un living și o bucătărie, a funcționat până în 2021 a funcționat ca pensiune.

Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales (foto Profimedia)
Prințul Charles (foto Profimedia)

În anul 2022, administratorii casei au transmis că proprietatea poate fi vizitată de turiști. Proprietatea găzduiește din luna iulie două expoziții: expoziția de artă și carte botanică Transylvania Florilegium și expoziția de fotografie „Zburând peste Transilvania. Biserici fortificate” a fotografului român Ionuț Macri.

Expoziția „Zburând peste Transilvania. Biserici fortificate”, a fotografului român Ionuț Macri, găzduită permanent la casa lui Charles din România
Expoziția permanentă The Transylvania Florilegium pune în lumină primele cărți dedicate plantelor acestei regiuni, comandate de Charles, e găzduită în șura casei.

În afară de casa din Viscri, prinţul Charles mai deţine o proprietate în Valea Zălanului, judeţul Covasna, care este, de asemenea, deschisă turiştilor.

Urmărește-ne pe Google News