Viitorul incert al lubeniței de Dăbuleni. Mulți cultivatori folosesc semințe din Grecia, Spania sau Olanda. ”Dulcele de Dăbuleni s-a dus”

Anul acesta, dăbulenii le-au avut pe toate. Prin martie, frigul a înghețat pământul și a distrus o parte din recolta de pepeni.

În mai, i-a lovit grindina, iar agricultorii au pierdut mai mult de jumătate din întreaga producție.

Apoi, soarele le-a ars culturile și, ca să nu piardă din nou tone de pepeni, mulți i-au scos mai devreme.

”Dacă îi mai lăsam, erau vai de viața lor. I-am scos, am pus alte culturi, tot de pepeni. Ce luăm pe ăștia, băgăm în ăia mai târzii”, spune Oprișan – ”Oprișan de Dăbuleni, mă cunoaște toată agricultura” -, arătând către pepenii mici și galbeni din fața lui. Sunt copți, deși sunt mici, spune fermierul.

Oprișan și-a montat o mică tarabă pe marginea drumului, dincolo de gardul care împrejmuiește piața angro. Și-a adus și-o copertină, ca să se protejeze de ploaie.

Plouă cu găleata în Dăbuleni. E sâmbătă, iar piața de la marginea orașului, la ieșirea către satul Amărăști, e înnămolită.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Fermierii au venit de dimineața cu mașinile încărcate de pepeni verzi și galbeni și au ocupat terenul nisipos împrejmuit de gard.

Aici, de la începutul lui iulie şi până la sfârșitul verii, se înşiră camioane, căruţe şi remorci cu pepeni în aşteptarea cumpărătorilor din ţară.

În alți ani, producătorii nu aveau toți loc în piața angro, așa că se întindeau, cât e șoseaua de lungă, pe marginea drumului. Abia avea loc să treacă o singură mașină printre tarabele cu pepeni. Acum, însă, marfa e puțină, iar clienții, la fel de puțini.

”Ne-a omorât Grecia”

”Nu este cum era cu ani înainte, cu șirul de un kilometru jumate pe șosea, încolo, se vindea non-stop. Nu știu care e treaba. Ne-a omorât Grecia, ce să vă zic”, a găsit Leon Anghel explicația.

Mai supărați decât pe grindină, dăbulenii sunt supărați pe greci.

Pepenii din Grecia sunt principalii concurenți ai lubeniței de Dăbuleni. Miza nu stă în gust sau calitate, ci în cine iese primul pe piață.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Primul care iese pe piață stabilește prețul și cu cât ieși mai repede, cu atât prețul este mai mare.

Grecii recoltează, de obicei, pe la jumătatea lunii iunie, pe când în Dăbuleni, pepenii sunt gata pe la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie.

Un kilogram de pepene din Grecia costa, în magazine, luna trecută, în jur de 3-4 lei kilogramul și aproape dublu în piață. Ca la cireșe, prețul unui kilogram de pepene scade cu cât înaintăm în vară.

România produce aproape 23% din totalul de pepeni verzi din UE

Chiar și așa, România se laudă cu o producție de aproape 23% din totalul de pepeni verzi din Uniunea Europeană, conform Anuarului Statistic al României din 2009.

Pepeni se cultivă și în Brăila, Galați și Teleorman, dar secretul pepenelui de Dăbuleni stă în solul nisipos, care, împreună cu temperaturile mai ridicate decât în celelalte zone, face lubenița să se coacă mai repede și să fie mai dulce.

În 2018, România a produs aproape 584.000 de tone de pepeni verzi și galbeni, potrivit Institutului Național de Statistică, cu vreo 20.000 de tone mai mult decât în 2008, dar cu peste 300.000 mai puțin decât în 1999.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Consumul de pepeni a crescut și el, deși nesemnificativ. Românii mănâncă în medie cam 25 de kilograme de pepeni pe an, conform INS.

Până la 20.000 de lei costă un hectar de pepeni

Leon Anghel are 42 de ani și pe ultimii 20 i-a petrecut cultivând pepeni.

Deține șase hectare de pepeni verzi, din soiul “pată neagră” – sunt pepenii verzi, fără dungi, ”cei mai dulci” – și se ocupă de ele împreună cu soția sa. A moștenit meseria de la părinți și vrea să o dea mai departe fiicei lui, care are acum 10 ani.

Anul acesta a investit 20.000 de lei pe un hectar de pepeni, de la cumpărarea răsadurilor până la recoltă.

Bărbatul recunoaște că, din graba de a ieși pe piață cu pepenii, ca să facă bani, foarte mulți nu mai așteaptă să se coacă și pepenii ajung necopți pe mesele oamenilor.

”Asta e mai dureros. Riscă. În loc să culeagă copți, culeg și necopți. Nu mai e pată neagră, e pată albă. Deja e o problemă care nu ar trebui să fie”, spune Leon.

Din toamnă și până în primăvară, Leon e șofer de TIR. S-a plimbat prin mai multe țări de-a lungul timpului și a gustat tot atâtea feluri de lubeniță, de aceea poate spune apăsat că ”tot ai noștri sunt mai buni”.

”Noi cu cârca, ei cu banul”

La prânz, în piața de la marginea Dăbuleniului se plimbă, printre producători, mașinile cu numere de București, Cluj sau Timișoara, Dacii cu numere de Bulgaria și căruțe cu lubenițe.

”Îmi dau samsarii târcoale de o mie de ori să mă întrebe dacă mai las la preț”, se plânge Oprea Cocâlnău, ”cel mai bătrân pepenar”, cum l-a numit Leon. Vinde pepenii cu 60 de bani, ”cât să mai las din el?”.

Bărbatul cu pălărie, în șlapi și cu pulover, cultivă pepeni de când se știe. Peste un milion de lei a investit în opt hectare de pământ. Grindina i-a distrus, în mai, aproape 70% din cultură. ”Ne-a terminat cu totul”, spune el.

În piața din patria lubeniței, femierii își vând marfa la prețuri foarte mici, 40-50 de bani kilogramul de pepene verde și în jur de 2 lei pentru pepenele galben. Negociabil.

”Ei sunt bancherii, noi suntem cu cârca”, spune Oprișan. La cei 63 de ani ai săi, încă muncește pe câmp, la pepeni și la legume. Cultivă și roșii și cartofii. Banii pe care îi ia pe ele îi bagă în lubeniță.

”Nu câștig anul ăsta investiția, sunt pe minus cu vreo 400 de milioane (40.000 de lei noi – n.r.). Câștigă foarte mult ăia din piață. De la mine iau pepenele galben cu 2 lei – 2,5 lei și îl dau în piață cu 7-8 lei”, spune bărbatul, supărat că nu a prins și el loc în piață la București.

De când s-a născut, știe numai de pepeni. Copiii, doi băieți și două fete, sunt medici, dar își ajută părinții la răsaduri și la recoltă, în weekenduri.

”Dacă veneați mai devreme, îi prindeați aici, să vedeți ce copii frumoși am”, râde Oprișan.

La mila lui Dumnezeu

În ploaia care nu se mai oprește, un copil aleargă prin noroi, trăgând o mașinuță de jucărie după el. Pare că mama lui nu i-a dat voie să se joace prin bălți, pentru că imediat cum îl vede, îl trage de braț și strigă la el.

În lipsă de clienți care să le cumpere marfa, fermierii s-au strâns ciorchine prin camioane, călare pe lubenițele cu coaja tare și verde, pe sub terase și lângă aparatul de cafea la un leu.

În piața de la marginea orașului e un adevărat ecosistem economic avându-l în centru pe producătorul de pepeni. Pe lângă el mai sunt și mici comercianți care vând cartofi și ceapă, dar și vreo două terase cu mici, bere și muzică populară. Toți trăiesc într-un soi de armonie ciudată.

Dacă Leon e supărat pe greci, Ștefan e supărat pe statul român. Dacă Dăbuleniul avea o stație antigrindină, Ștefan nu pierdea trei sferturi din recolta de pe cele două hectare și jumătate de pământ pe care le deține.

”Până ieri au fost 40 de grade și acum plouă. Suntem la mila lui Dumnezeu. După ce că e puțină marfă, a bătut-o și grindina”, spune el.

Cultivă pepeni și roșii de peste 40 de ani, împreună cu soția lui. Copiii sunt la casele lor, dar agricultura a păstrat-o el în familie. A vândut pepeni și în orașele mari, unde se câștigă mai mulți bani decât în piața angro din Dăbuleni, dar de când sunt plecați copiii, nu mai are cine să meargă în piețele mari.

”S-a dus dulcele de Dăbuleni”

La Dăbuleni, munca la pepeni începe încă din iarnă, de la răsaduri. Sunt ținute la căldură, în sere, unde se face focul în butoaie, iar în primăvară, pe la sfârșitul lui martie, sunt plantate în pământ. Urmează săptămâni, luni de udat și plivit, iar la sfârșitul lunii iunie începe recolta.

Pe o piață luată cu asalt de fructe și legume din import, pepenii de Dăbuleni au reușit să se impună ca un brand național, la fel ca magiunul de Topoloveni sau merele de Voinești.

Au trecut 25 de ani de când ”dulcele de Dăbuleni” a devenit marcă înregistrată la OSIM. A fost inventat de Constantin Spirescu, la Stațiunea de Cercetări pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri. El spunea, în 2017, că „în câțiva ani vom avea doar lubeniță din Turcia și Grecia, iar Dulcele nostru se va cultiva doar în câteva gospodării din Dăbuleni”.

Foarte mulți fermieri au ajuns să folosească semințe din Grecia, Spania sau Olanda, pe care le altoiesc pe tulpini de dovleac. Răsadurile de aici rezistă mai bine la temperaturile caniculare.

”Punem într-o parte tiuga și într-o parte sămânța de lubeniță. Le tăiem și le lipim cu cleme. Tiruri de lemne ardem până facem un răsad”, explică Oprea Cocâlnău. Apoi continuă, parcă cu regret: ”Dulcele de Dăbuleni s-a dus. A fost o sămânță nemaipomenită”.

Fermierii dau asigurări că pepenele este foarte bun, pentru că solul nisipos îl face cel mai dulce și cel mai bun, indiferent de răsad.

”Toți pepenii de la Dăbuleni sunt buni. Dacă punem marfă proastă, nu câștigăm. Dacă îi dai unui client marfă proastă, nu mai vine a doua oară”, subliniază Oprișan.

”Cu pepenele trebuie să vorbești”

”Cultura de pepeni e foarte pretențioasă. Trebuie să îi dai apă, cu planta trebuie să vorbești ca și cu omul. Dar sunt calamitățile mari, nu știi ce dă de sus, ce îți vine și ce preț e”, spune bărbatul.

E convins că va cultiva pepeni până la 102 ani. Așa i-a spus o vrăjitoare.

”Ce îi spunem lu pepene? Îi spunem lu pepene să crească, să meargă bine și să luăm ce trebuie pe el”, râde Oprișan.

Leon e mai puțin optimist. El nu vorbește cu pepenii, dar îi îngrijește și investește mulți bani în ei. Pe grămada de pepeni din soiul ”pată neagră” din camionul, stă rezultatul muncii lui: o jumătate de pepene roșu, cu coajă subțire, zemos și cu puțini sâmburi.

A strâns anul ăsta vreo 60 de tone de pepeni. 100 le-a pierdut din cauza grindinei.

”Am vândut ceva chiar și azi, pe ploaie, dar oricum, nu e prea bine. Ăsta e anul dragonului, e Dăbuleniul în doliu”, spune Leon.

Soția, rezemată de mașină, cu mâinile în sân, îi reproșează din când în când că a târât-o degeaba până în piață. ”M-ai luat aici ca să mă plictisesc”, spune femeia nemulțumită că nu sunt clienți.

Cu cât e mai galbenă pata, cu atât e mai copt pepenele

Cum recunoști un pepene copt? Cei mai mulți se iau după sunetul înfundat, dar cel mai bun indicativ pentru un pepene copt este pata galbenă de pe el, spun producătorii din Dăbuleni. Aceea este suprafața cu care pepenele a stat pe pământ. Cu cât este mai galbenă pata, cu atât este mai copt pepenele.

În piață, producătorii trebuie să-și eticheteze pepenii, să precizeze localitatea de unde provin, data recoltării și prețul, astfel încăt oamenii să știe când cumpără un pepene românesc.

Iar dăbulenii mai împărtășesc un secret: dacă în loc de piftie vrem să mâncăm pepene de Anul Nou, îl dăm prin var, îl punem în grâu și îl ținem la rece în beci.

Poate oltenii din Dăbuleni nu pot cultiva multe, dar le iese bine cu ce pot, datorită solului nisipos și tradiției culturilor de pepeni, la care nu renunță. Nimeni nu se gândea că în curând dăbulenii vor avea și kiwi, curmale și măslini.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro