Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectua 13 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Sibiu şi Bihor, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi creat un mecanism de fraudare a bugetului de stat, având la bază înregistrarea în documentele de evidenţă contabilă şi declararea fiscală a unor achiziţii fictive în domeniul construcţiilor, materialelor de construcţii, publicităţii şi transporturilor, urmărind sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin diminuarea bazei impozabile şi deducerea frauduloasă a T.V.A..

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 9.350.000 de lei.

Vor fi puse în aplicare 13 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 3, pentru audieri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News