Cuprins:
„În această dimineaţă, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, Poliţia Capitalei efectuează 6 percheziţii domiciliare, în cadrul a şase dosare penale, care vizează săvârşirea infracţiunilor de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a anunțat, sâmbătă dimineață, Poliția București.
Operaţiunea are loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„În fapt, autorii faptelor menţionate au postat în mediul online, pe diferite platforme de socializare, mesaje cu un conţinut intimidant şi ameninţător, sau simboluri/însemne fasciste, rasiste ori xenofobe, de natură a incita la ură”, se arată în comunicat.
Șase persoane vor fi duse la audieri. Cine sunt suspecții
Unul dintre suspecți este Suru Șerban, cel care s-a autoproclamat șeful Mișcării Legionare din România, potrivit unor surse Libertatea.
„Suru Șerban – se autoproclamă șeful Mișcării Legionare din România, născut la 14.04.1959, domiciliat în București, sector 1, cercetat în calitate de suspect în dosarul penal 7748/166/ P/2024 având ca obiect cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 4, alin. 2, OUG 31/2002 – utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. În concret, cu ocazia desfășurării activității comemorative la troița lui Corneliu Zelea-Codreanu, în data de 30.11.2024, a purtat uniforma cu însemne legionare și a efectuat salutul legionar”, potrivit unor surse.
Un alt suspect în acest caz este Florin Dobrescu, potrivit acelorași surse.
„Dobrescu Florin – născut la data de 20.09.1973, domiciliu în București, sector 4, vicepreședinte – Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, a efectuat salut legionar, este organizatorul activității de comemorare din data de 30.11.2024 la Troița lui Corneliu Zelea-Codreanu din Tâncăbești”, conform acelorași surse.
Un alt suspect este Iarca Marius Andrei, mai spun sursele Libertatea.
„Iarca Marius Andrei – născut 25.11.1979, domiciliu București, sector 3 – a participat la activitatea comemorativă a lui Corneliu Zelea-Codreanu din 30.11.2024, a purtat uniforma cu însemne legionare, a efectuat salut legionar și a avut steag cu însemne legionare”, conform informațiilor aflate pe surse.
Activităţile vizează identificarea bunurilor cu valoare probatorie în cauzele penale. După percheziţii, poliţiştii vor executa şase mandate de aducere.
Şase persoane vor fi duse la audieri. Acestea vor fi transportate la Parchetul General, la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale şi la Serviciul Grupuri Infracţionale Violente.
După audieri şi administrarea probatoriului, autorităţile vor lua măsurile legale necesare care se impun.
Aceste acţiuni fac parte din eforturile continue ale autorităţilor de a combate extremismul şi discursul instigator la ură în mediul online.
Percheziţii în Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj, după comemorarea lui Zelea-Codreanu
Alte nouă percheziţii au loc sâmbătă dimineaţă, în Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj în legătură cu comemorarea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, în 30 noiembrie, la Tâncăbești.
„Astăzi, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Ilfov pun în executare nouă mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj”, transmite IPJ Ilfov.
La acțiune participă luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Ilfov, dar şi de la structurile de poliţie din cadrul inspectoratelor din Timiş, Sălaj, Neamţ şi Maramureş.
Ancheta vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, care au avut loc pe 30 noiembrie 2024, la monumentul din localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov.
Activităţile se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Poliţiştii din Ilfov au anunţat în 1 decembrie că fac cercetări după ce mai multe persoane l-au comemorat pe liderul Mişcării Legionare Corneliu Zelea-Codreanu la troiţa din Tâncăbeşti.
„Poliţiştii IPJ Ilfov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, art. 5, respectiv «Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2, lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi»”, au anunţat reprezentanţii IPJ Ilfov.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Gigibuzedulci • 07.12.2024, 12:32
Mi-e și frică să comentez că mă saltă ăia în uniformă neagră 😱
Remaxos • 07.12.2024, 11:24
Se pare că asistăm la repetarea nopții de 29 30 noiembrie 1938 . Când în fruntea țării era tot un neamț criminal . Ascensiunea actualului președinte s-a făcut pe cadavrele tinerilor de la Colectiv acum vrea să scape de cei care nu-l mai vor . Care încalcă flagrant Constituția României pretinzând că are dreptul să fie președinte până la investirea unui nou președinte și o poate tine langa așa și 10 ani cu ajutorul trădătorilor de la CCR.