UPDATE 22:45: Poliția Capitalei a transmis că 10 persoane au fost reținute, iar alte două sub cercetate sub control judiciar, după ce perchezițiile desfășurate în această dimineață.
„Urmare audierilor din cazul instrumentat de DIICOT și Poliția Capitalei, față de 10 persoane a fost dispusă măsura reținerii, iar față de alte două, măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate DIICOT și Poliția Capitalei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu”, a transmis Poliția Capitalei pentru Libertatea.
„Au fost puse în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu”, se arată în comunicatul transmis, miercuri, de Poliția Capitalei.
Printre persoanele ridicate de la domicilii după percheziții și duse la audieri se numără membri ai temutului clan Cămătaru, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.
Anchetatorii au transmis că de la sfârșitul anului trecut și până în prezent, a fost documentată activitatea unui grup infracțional organizat ai cărui membri s-ar fi specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, „constând în recuperarea unor sume de bani de la diverși agenți economici, până la valoarea de 500.000 de euro, prin utilizarea de amenințări și violențe”.
Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro