UPDATE: Procurorii au dispus măsura contolului judiciar pentru Ion Ghizdeanu, care în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză a gestionat Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Ghizdeanu este acuzat că în perioada 17.09.2019 – 24.10.2019 a falsificat peste 1.000 de proiecte derulate prin Fondul de Dezvoltare de Investiţii. „A menţionat în mod mincinos că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a proiectelor s-au întrunit, au analizat şi au propus spre aprobare 1.080 de proiecte, în realitate membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată şi nu au făcut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de inculpat”, se arată în comunicatul Parchetului.

Anchetatorii au efectuat joi percheziţii la mai multe primării, având suspiciuni cu privire la sumele alocate autorităţilor locale prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au descins la sediile a trei primării, dar şi la firme şi domiciliile unor persoane, într-un dosar de abuz în serviciu.

Primăriile de la care anchetatorii au ridicat documente sunt cele din Drăgăneşti-Olt, Dăneasa şi Mărunţei.

Primăriile menţionate ar fi efectuat plăţi în valoare de circa 220.000 lei către diverse firme pentru achiziţia de mobilier urban care nu ar fi fost livrat în totalitate.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Anchetatorii fac 17 percheziţii la primării din mai multe părți din ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale.

În dosar ar fi urmărit penal Ion Ghizdeanu, care în calitate de șef al Comisiei Naționale de Prognoză, a condus Fondul de Dezvoltare creat de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, fond prin care cei mai mulți bani ar fi ajuns la aleșii PSD din teritoriu, scrie Mediafax.

În acest dosar, poliţiştii din județul Olt au făcut 6 percheziţii la sediile unor primării şi ale unor firme din județ, oamenii legii având informații că autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit. Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.

În perioada 2009-2016, trei primării din județul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate. Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate, arată anchetatorii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI