UPDATE: Procurorii au dispus măsura contolului judiciar pentru Ion Ghizdeanu, care în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză a gestionat Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
Ghizdeanu este acuzat că în perioada 17.09.2019 – 24.10.2019 a falsificat peste 1.000 de proiecte derulate prin Fondul de Dezvoltare de Investiţii. „A menţionat în mod mincinos că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a proiectelor s-au întrunit, au analizat şi au propus spre aprobare 1.080 de proiecte, în realitate membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată şi nu au făcut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de inculpat”, se arată în comunicatul Parchetului.
Anchetatorii au efectuat joi percheziţii la mai multe primării, având suspiciuni cu privire la sumele alocate autorităţilor locale prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au descins la sediile a trei primării, dar şi la firme şi domiciliile unor persoane, într-un dosar de abuz în serviciu.
Primăriile de la care anchetatorii au ridicat documente sunt cele din Drăgăneşti-Olt, Dăneasa şi Mărunţei.
Primăriile menţionate ar fi efectuat plăţi în valoare de circa 220.000 lei către diverse firme pentru achiziţia de mobilier urban care nu ar fi fost livrat în totalitate.
Anchetatorii fac 17 percheziţii la primării din mai multe părți din ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale.
În dosar ar fi urmărit penal Ion Ghizdeanu, care în calitate de șef al Comisiei Naționale de Prognoză, a condus Fondul de Dezvoltare creat de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, fond prin care cei mai mulți bani ar fi ajuns la aleșii PSD din teritoriu, scrie Mediafax.
În acest dosar, poliţiştii din județul Olt au făcut 6 percheziţii la sediile unor primării şi ale unor firme din județ, oamenii legii având informații că autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit. Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.
În perioada 2009-2016, trei primării din județul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate. Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate, arată anchetatorii.