Mai precis, polițiștii sunt bănuiți că au cerut și au primit sume de bani de la șoferi „pentru a le aplica contravenții mai blânde față de cele constatate în realitate”, a anunțat DGA, miercuri, 13 martie.
Ofițerii DGA Ialomița au făcut 4 percheziții domiciliare, una la sediul Poliției Urziceni, iar restul acasă la polițiștii suspectați.
„La finalizarea perchezițiilor, ofițerii anticorupție din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomița vor pune în executare trei mandate de aducere față agenții de poliție din cadrul I.P.J. Ialomița, care au dobândit calitatea de suspecți în cauză”, a precizat DGA.