UPDATE ora 19.15: Monica Adăscăliţei a fost reținută pentru 24 de ore pentru corupție, urmând să fie propusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, potrivit Agerpres.

Adăscăliței este urmărită penal în dosarul fraudării examenelor de angajare în Spitalul Mavromati, în care au mai fost reţinuţi pentru corupţie şi fostul manager al spitalului, Doina Caba, fostul director de îngrijiri, Coca Stela Crîşmaru, dar şi doi medici şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei.

Monica Adăscăliţei a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati în luna august a anului trecut, în urma scandalului privind decesul în Maternitatea Botoşani a Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care ajunsese la spital în stare gravă, dar a fost ignorată de medicul de gardă. 

UPDATE ora 10.30: Managera Spitalului Judeţean Mavromati, Monica Adăscăliței, a fost adusă la birou însoțită de mascați. „Au făcut o percheziţie domiciliară, încă nu ştiu nimic”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei când a ajuns la spital.

***

Știrea inițială: Câteva persoane din conducerea Spitalului Județean Mavromati sunt vizate de ancheta Direcției Generale Anticorupție (DGA), iar anchetatorii au ajuns la spital la ora 6 dimineața, însoțiți de polițiști înarmați.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Verificările au inclus atât biroul managerului SJU, Monica Adăscăliţei, care a fost sigilat, cât și locul de domiciliu al acesteia.

În decembrie 2023, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut aproape 100 de percheziții în Botoșani, inclusiv la Spitalul Mavromati, într-un dosar de mită la angajare. Era vorba despre șpăgile date pentru angajarea în spitalul din Botoșani, aflat în subordinea Consiliului Județean Botoșani, șpăgi cuprinse între 2.000 de euro și 15.000 de euro.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Marica13   •   20.03.2024, 11:14

Foarte bine c a prins o să ia și averea la verificat că sunt sigur că nu se poate justifica

Violeta66   •   19.03.2024, 12:36

Pai, nu spunea statul roman, prin legea austeritatii, ca vor fi blocate posturile in sanatate?

Aura1   •   19.03.2024, 10:33

Este normal să se facă percheziții și să se delibereze...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI