Grupare infracţională de origine turcă

Conform cercetărilor, în septembrie 2023, un cetăţean turc a iniţiat şi organizat un grup infracţional împreună cu mai mulţi români. Gruparea era specializată în procurarea şi vânzarea de arme de foc letale fără marcaje de identificare, asamblate din componente turceşti.

De asemenea, conform surselor judiciare ale Libertatea, perchezițiile vizează mai mulți membri ai Clanului Sportivilor, dar și familia lui Gheorghe Mustață, șeful galeriei FCSB, însă nu există acuzații ale procurorilor, ci doar s-au făcut percheziții.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.

Aceste arme, cunoscute drept „Ghost Guns”, sunt destinate mediului infracţional şi nu pot fi deţinute legal în niciun stat european.

Gheorghe Mustață: Nu am nicio legătură

Liderul galeriei FCSB a susținut că nu are nicio legătură cu acest caz, dar a precizat că a fost o percheziție la ginerele său.

„Nu poți să vii să mă denigrezi, să vadă copiii, să vadă familia, părinții și frații mei, să mă sune… Eu am venit dimineață la ora 4:00 de la Craiova. Într-adevăr, a fost o percheziție la ginerele meu acasă, dar nu are absolut nicio legătură cu mine”, a spus Gheorghe Mustață pentru Fanatik, el precizând că nu are nimic de ascuns și nicio legătură cu acest caz.

„S-au făcut 130 și ceva de percheziții la nivel național, fiind vorba de nu știu ce arme, ginerele meu nu are nicio legătură cu această brigadă sau ce vor ei să spună, cu acest dosar… Ginerele meu este dezvoltator, nu are legătură cu arme, nu are legătură cu absolut nimic”, a adăugat șeful galeriei FCSB.

Introducerea armelor în România

DIICOT menţionează că aceste arme au fost introduse în România ascunse în ansambluri rutiere de transport mărfuri sau componente auto.

Ulterior, armele erau vândute de intermediari către grupuri infracţionale sau persoane cunoscute cu comportament violent.

De la începutul cercetărilor până la sfârşitul lunii octombrie 2024, 47 de astfel de arme letale au fost scoase din circuitul ilegal.

Mandate de aducere şi audieri

Luni, 4 noiembrie, au fost emise peste 60 de mandate de aducere, iar audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti. Acţiunea este sprijinită de poliţişti din diverse direcţii şi inspectorate judeţene, precum şi de luptători SIAS şi jandarmi.

DIICOT subliniază că, pe parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv prezumţia de nevinovăţie.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News