Printre instituțiile vizate de percheziții se numără Inspectoratul Județean Harghita și Poliția orașului Odorheiu Secuiesc, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro.

Procurorii au suspiciuni că funcționarii publici luau mită pentru permise de conducere returnate după ce au fost reţinute, cât și pentru înmatriculări de autoturisme.

Potrivit DNA, faptele au fost comise pe parcursul anului trecut.

„În cursul zilei de 19 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 37 de locaţii, dintre care cinci sunt birouri ale unor instituţii publice din municipiile Miercurea Ciuc şi Odorheiul Secuiesc”, a transmis, miercuri, DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

.

 
 

Urmărește-ne pe Google News