UPDATE ora 18.50: Chestorul Mihai Rus a fost reținut de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii. Alături de el au fost reţinuţi şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Cluj, Aurelian Mircea Rotar, şi doi poliţişti rutieri, Ioan Raul Pașca și Cătălin Claudiu Mureșan, anunță DNA.

***

Știrea inițială: Mai multe percheziţii DNA sunt în defăşurare, luni, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi la Poliţia Rutieră Cluj, notează sursa citată. Este vizat şeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, care i-ar fi determinat pe subalterni să nu-i suspende permisul de conducere.

Chestorul Mihai Rus ar fi fost surprins de radar circulând cu 120 km/h într-o localitate, iar un polițist de la Rutieră ar fi întocmit proces-verbal în care a consemnat în fals că la volan era soția șefului IPJ Cluj, potrivit unor surse judiciare citate de Clujust.

Mihai Rus este nepotul fostului ministru de interne Ioan Rus.

DNA: dosarul vizează infracțiuni asimilate celor de corupție

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2024, de către angajați ai Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu”, transmite DNA, într-un comunicat de presă.

Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea
Recomandări
Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea

DNA confirmă că efectuează percheziții domiciliare în 2 (două) locații situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, ambele fiind sediile unor instituții publice.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

Rezervistul   •   17.06.2024, 15:54

Și unchiul....tot Rus îl chema fost ministru de interne din partea PSD Cluj a zburat în anonimat imediat ce a declarat la o tv că toate româncele ajunse la muncă în Occident ... practică prostituția.. Nepotul la fel...pus pe căpătuială....Se vede că așchia nu sare departe de trunchi....

ferrante   •   17.06.2024, 14:49

Pentru cine se întreabă cum a ajuns *** asta chestor de poliție, e nepotul lui Ioan Rus. Un pesedist bătrân de care vom scăpa doar pe cale naturală, că la vot n-ai cu cine.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

ankadumitriu   •   17.06.2024, 14:14

O alta fotografie fara creasta nu s-a putut?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Viva.ro
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
Adevarul.ro
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI