UPDATE ora 20:30 Europarlamentarului Constantin Laurenţiu Rebega i s-au adus oficial la cunoştinţă învinuirile. El este acuzat de folosire a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, instigare la spălare de bani, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals.
UPDATE: Europarlamentarul Constantin Laurențiu Rebega, din partea Partidului Conservator, se numără printre suspecți. El urmează să fie dus la audieri la sediul DNA.
Suspiciunile vizează târgul Indagra, organizat la Romexpo în noiembrie 2014, mai exact încheierea de contracte fictive cu firme, în valoare de 400 de mii de euro. Sunt anchetate infracțiuni de mită și spălare de bani.
Potrivit unor surse judicioare printre suspecți se numără secretarul de stat Nagy Peter Tamas și secretarul general Virgil Găman. Cei doi sunt bănuiți că primeau comisioane, prin firme interpuse, din valoarea totală a contractelor. Surse din cadrul DNA precizează că există suspiciuni conform cărora o parte din bani ajungeau de la cei doi demnitari ”mai sus”.
În paralel se efectuează percheziții în Mureș, Brașov și Prahova la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice care le administrează.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro