Procurorii fac percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni asimilate celor de corupție comise în perioada 2010-2014, se arată în comunciatul DNA. Au loc percheziții în 13 locații situate în municipiul București și județele Covasna și Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit Digi 24, sunt verificate contracte finanţate de la bugetul Primăriei din Sfântu Gheorghe pentru servicii de utilităţi publice, reabilitarea unor drumuri din localitate, dar şi pentru reabilitarea iluminatului public. Prejudiciul este estimat la un milion de euro, sume reprezentând comisioane către firme care au majorat nejustificat consturile acestor servicii.

Potrivit aceleiași surse, primarul este suspectat de abuz în serviciu.

Ieri, procurorii DNA au efectuat percheziții și la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar judecătoarea Elena Poiană a fost reținută sub acuzația că ar fi primit mită 10.000 de lei în schimbul unei sentinţe favorabile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News