UPDATE 11.50: Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA, care au plecat cu acesta din sediul partidului, pentru a fi dus la audieri la Timişoara.

Întrebat de jurnalişti cu privire la situaţia sa, deputatul nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Procurorii au ridicat de la PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei.

În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

UPDATE 11.00: Deputatul Florin Tripa a declarat, la ieşirea de la audieri din sediul DNA Timişoara, că are calitatea de suspect de trafic de influenţă în legătură cu angajarea unei persoane la DRDP Timişoara.

”Am stat la audieri circa 20 de minute. Procurorii DNA mi-au transmis că am calitatea de suspect pentru trafic de influenţă.

Ei spun că am intervenit pentru angajarea unei persoane la DRDP, dar nu am legătură cu acea persoană. O cunosc, dar nici nu ştiu pe ce funcţie a fost pusă.

Nu am încălcat legea niciodată, chiar am fost atent la asta, pentru că nu vreau să încalc legea”, a spus Tripa.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

”Nu am nimic de ascuns, sunt un om drept, un parlamentar care stă într-un apartament cu două camere, n-am profitat de nimic”, a precizat Tripa.

Întrebat cum a ajuns, atunci, în vizorul procurorilor, deputatul PSD a răspuns: ”Nu-mi dau seama, cred că probleme de interceptări, s-au lădat cu nume”.


UPDATE 10.00: Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

„Luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate pe raza judeţelor Timiş şi Arad, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediul judeţean al unui partid politic şi domiciliile unor persoane fizice”, se precizează în comunicat.

Deputatul Florin Tripa a venit însoțit de avocatul său la sediul DNA Timișoara spunând că nu știe de ce a fost chemat.

”Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la șase dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că se fac și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a declarat Tripa, conform sursei citate.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Deputatul PSD Florin Tripa, dus la audieri la DNA

Anchetatorii au descins și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Investigațiile au început în urmă cu nouă luni de la o informație despre șpăgile care se încasau la cântarul de la vama Nădlac 2, punct obligatoriu de oprire pentru toate TIR-urile care ies din țară.

Ceilalți doi parlamentari vizați de ancheta DNA sunt Dorel Căprar, deputat PSD de Arad și Ioan Chisăliță, deputat PSD de Caraș Severin.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI