UPDATE 23.15: Conform G4Media, Sorin Mândruțescu a fost plasat sub control judiciar de DNA pe cauțiune de jumătate de milion de euro.

El are termen până vineri să achite cauțiunea în bani sau să depună o garanție imobiliară.

Mândruțescu este acuzat de DNA că ar fi primit mită 869 de mii de euro de la mai multe firme private ca să le acorde contracte din partea Oracle România.

Ar fi vorba de subcontractări pentru servicii de furnizare de hardware, software și de monitorizare.

El este acuzat de 8 fapte de luare de mită de la mai multe firme IT.

Printre denunțători ar fi și Irina Socol de la Siveco România. Două dintre firmele de la care ar fi luat mită Mândruțescu ar fi Siveco și Novensys Corporation.

UPDATE 23.00: Sorin Mândruțescu a transmis, prin avocatul său, Alexandru Chiciu, următoarele precizări: ”La acest moment nu pot face niciun comentariu întrucat nu cunosc ce acuzații formulează procurorii.

Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor si că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor.

Desigur, prin avocatul meu, voi cere sa aflu mai multe elemente din dosar, însa, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind că ele trebuiesc făcute doar în cadru institutional. Vă multumesc pentru întelegere”.

De ce votează românii din diaspora cu suveraniștii, deși ei susțin local partide care vor să-i expulzeze. Interviu cu politologul Radu Dumitrescu
Recomandări
De ce votează românii din diaspora cu suveraniștii, deși ei susțin local partide care vor să-i expulzeze. Interviu cu politologul Radu Dumitrescu

Totodată, la ieșirea din sediul DNA, acesta a declarat:

 „Singurul lucru pe care aș dori să îl spun în acest moment este că, compania Oracle nu este parte din acest dosar. Doi, noi considerăm că, din datele care ne-au fost puse la dispoziție, este vorba despre o neînțelegere. Împreună cu avocații noștri vom încerca să aducem în zilele următoare probele noastre”, a spus el, la ieșirea de la DNA

UPDATE 21.00: Sorin Mândruțescu, directorul general al Oracle România, a ajuns în această seară la sediul DNA. Acesta va fi audiat de procurorii Anticorupție, fiind suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte, notează sursa citată. „Eu consider că este o neînțelegere”, a declarat Mândruțescu, la intrarea în sediul DNA.

Sorin Mândruțescu Oracle DNA Inquam Photos George Calin
Sorin Mândruțescu, când a ajuns la DNA. Foto: Inquam Photos / George Călin

Potrivit surselor citate, ar fi vorba despre contracte acordate de companie în schimbul unei mite foarte mari.

Dosarul ar reprezenta unul din rarele cazuri în care procurorii anchetează acte de corupție între companii private.

Coșmarul Elenei Udrea: ar putea petrece vara în pușcărie, deși instanța a decis ca poate fi eliberată. DNA a făcut recurs
Recomandări
Coșmarul Elenei Udrea: ar putea petrece vara în pușcărie, deși instanța a decis ca poate fi eliberată. DNA a făcut recurs

Perchezițiile au început la ora 9 dimineață, iar suspectul urmează să fie adus la DNA. Potrivit unor surse, este vorba despre directorul general al Oracle România, Sorin Mândruțescu.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații