12 percheziții domiciliare pentru luare și dare de mită au loc luni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizată este o clinică medicală cu puncte de lucru în București și Caracal.

Din cercetări a reieșit că, din august 2021 și până în prezent, personalul medical ar fi efectuat vaccinări fictive.

„Peste 1.000 de persoane ar fi obținut în mod fraudulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare”, a transmis, luni, Poliția Română.

Activitatea infracțională a fost susținută și de faptul că „vaccinul care a fost solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia implica administrarea unei singure doze”, au mai transmis anchetatorii.

Persoanele cercetate vor fi conduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală și dispunerii de măsuri corespunzătoare.

Bilanțul MAI cu privire la „vaccinarea la chiuvetă”

Ministerul Afacerilor de Interne a transmis într-un răspuns pentru ziarul Libertatea la finalul lunii februarie că până atunci, la nivel național au fost înregistrate „315 dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a certificatelor COVID și adeverințelor de vaccinare, respectiv a testelor COVID, fiind cercetate, în total, 1.833 de persoane”.

MAI spunea că de la începutul campaniei de vaccinare și până la finalul lunii februarie 2022, față de 33 de suspecți au fost dispuse măsuri preventive (7 rețineri, 8 arestare preventivă, 3 arest la domiciliu și 15 control judiciar).

 
 

Urmărește-ne pe Google News