Potrivit Mediafax, mai mulţi poliţişti, reprezentanţi RAR şi intermediari sunt bănuiţi că înmatriculau maşini cu probleme tehnice, peste rând sau falsificând acte.

Ofiţeri de poliţie judiciară din 22 de servicii judeţene fac, în total, 47 de percheziţii în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Mureş, precum şi ridicări de înscrisuri de la o instituţie publică din Bucureşti, în 3 dosare penale constituite la nivelul celor 3 unităţi de parchet, având ca obiect fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici cu şi fără calitate specială şi persoane civile, în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării.

Între cele 3 dosare penale există conexiuni privind realizarea activităţilor infracţionale.

La Sibiu, ofiţerii fac 16 percheziţii domiciliare şi pun în executare 20 mandate de aducere în Sibiu, Vâlcea şi Mureş, mandate emise pe numele unor suspecţi, dintre care 3 lucrători MAI.

La Vâlcea se fac 24 percheziţii pe raza judeţului, dintre care 12 la o instituţie publică, 11 la locuinţe ale unor persoane fizice şi una la sediul unei societăţi comerciale. de asemenea, au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Dosarul vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către funcţionari publici şi alte persoane, a unor infracţiuni de corupţie, săvârşite în perioada 2017-2019, în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor.

La Mureș, efectuează 7 percheziţii domiciliare, dintre care două la un agent de poliţie, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

 
 

Urmărește-ne pe Google News