În această dimineață, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează 18 percheziții, în judeţele Buzău, Gorj, Sibiu şi Vâlcea.
„Acțiunea vizează domiciliile unor persoane şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale, bănuite de producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.
Acestea ar fi comercializat ilegal, către publicul larg,
produse pentru combaterea dăunătorilor care, în realitate, sunt produse
biocide, utilizate pentru eliminarea rozătoarelor, fiind foarte toxice și
periculoase pentru sănătatea umană și siguranța plantelor.
Suspecții aduceau din Spania substanțele periculoase. Totul se făcea legal pentru că erau aduse ca raticide. Aici se schimbă destinația în pesticide, nu înainte însă de a mări concentrația de otravă, de la 0,003% la 0,005%.
Produsele nu pot fi comercializate către publicul larg,
deorece conțin un anticoagulant, „difenacu”, a cărui aplicare este interzisă în
grădină sau pe sol.